Putin i-a condamnat pe ruși să muncească mai mult!

Simona Haiduc |
Data actualizării: | Data publicării:

Rușii sunt furioși! De 85 de ani nimeni nu a îndrăznit să schimbe legea pensiilor, în virtutea căreia bărbații ieșeau din cumpul muncii la 60 de ani, iar femeile la 55. Acum, totul se schimbă. Lumea a ieșit în stradă. Și totuși, preşedintele Vladimir Putin a promulgat o reformă ce prevede majorarea cu cinci ani a vârstei de pensionare.

Adoptată de deputaţi săptămâna trecută, legea a fost validată miercuri de Consiliul Federaţiei, Camera superioară a parlamentului rus. Oficial, pentru a intra în vigoare legea trebuia semnată de Putin. "Când această lege va ajunge la preşedinte, ne putem aştepta să o semneze fără întârziere", afirmase, anterior, purtătorul de cuvânt al liderului de la Kremlin, Dmitri Peskov.

E adevărat, analizând reforma, Putin a adus unele modificări, în sensul ”îndulcirii” ei. Păstrând noul prag de pensionare la bărbați înscris în proiectul de lege propus de guvernul lui Dmitri Medvedev, șeful statului a redus însă vârsta pentru femei cu trei ani. Și a adăugat câteva avantaje financiare.

Dar aceste ajustări nu l-au ajutat pe Putin să-și salveze cota de popularitate, care, potrivit unui ultim sondaj de opinie, a scăzut cu 17% comparativ cu 2017, coborând la 58%. Acum rușii au mai multă încredere în armată (66%). Sociologii spun că această evoluție trebuie pusă pe seama ”șocului generat de contrastul dintre promisiunile electorale legate de reforma pensiilor”.

După cum comenta cotidianul Kommersant, este pentru prima dată în ultimii ani când, conform datelor centrului independent Levada, cota de încredere în forțele armate ale țării o depășește pe cea a președintelui cu 8%. Ziarul sublinia și o altă schimbare în părerea opiniei publice: încrederea în FSB și serviciile specială este mai mare decât în Biserică.

”Deși Kremlinul încearcă din răsputeri să arunce responsabilitatea pentru impopulara reformă a pensiilor pe umerii altora, în ochii populației numai Putin este responsabil de tot ceea ce se întâmplă, fie bine, fie rău”, a declarat pentru Kommersant analistul Centrului Levada, Denis Volkov.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența 0.0010
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.8284
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.8284
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.8284 RON
GBP flag1 GBP = 5.8939 RON
CHF flag1 CHF = 5.2980 RON
AUD flag1 AUD = 2.9955 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3512 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0310 RON
NOK flag1 NOK = 0.4242 RON
SEK flag1 SEK = 0.4329 RON
XAU flag1 XAU = 419.8038 RON
Monede Crypto
1 BTC = 506840.43RON
1 ETH = 15878.34RON
1 LTC = 584.67RON
1 XRP = 15.45RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16927.96-0.51%
BET-BK3177.08-0.52%
BET-EF918.80-0.43%
BET-FI63133.33-0.10%
BET-NG1227.02-0.12%
BET-TR37328.97-0.51%
BET-TRN36283.70-0.51%
BET-XT1462.93-0.47%
BET-XT-TR3171.25-0.47%
BET-XT-TRN3089.00-0.47%
BETAeRO879.90-0.73%
BETPlus2500.95-0.53%
RTL37682.56-0.48%

Opinii

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Adrian Negrescu

Verdict nemilos. Adrian Negrescu: Românii vor reveni la covrigi, ca în anii 1990

Analistul financiar Adrian Negrescu schițează...

Mircea Coșea

Comunicate de presa

Foto: pexels.com
Consiliul Concurenței / Foto: DCBusiness
La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel