Proteste în SUA, Europa, Thailanda. Trump, o nouă declarație

Mara Ivan |
Data publicării:
Totul a fost pașnic
Totul a fost pașnic

Preşedintele american Donald Trump a ordonat duminică retragerea Gărzilor naţionale din Washington, afirmând că situaţia este sub control, în contextul manifestaţiilor declanşate de moartea lui George Floyd, transmit agenţiile internaţionale de presă.

Gărzile naţionale "se vor retrage, dar pot reveni rapid, dacă va fi necesar", a transmis Trump pe Twitter, remarcând totodată că sâmbătă participarea la manifestaţii a fost "mult mai scăzută decât se prevedea". Zeci de mii de americani au manifestat sâmbătă, în general paşnic, în numeroase oraşe din ţară. În capitala federală nu a fost înregistrat niciun incident.

Protestele după moartea afro-americanului George Floyd în cursul arestării sale de către poliţie, la finele lui mai, în statul Minnesota au continuat duminică în Spania şi Italia. Circa 3000 de oameni s-au adunat duminică la prânz în faţa Ambasadei SUA la Madrid, scandând în special ultimele cuvinte ale lui Floyd: "Nu pot să respir!". La Roma, mii de tineri au îngenuncheat în tăcere, cu pumnul ridicat, timp de nouă minute, cât pare să fi durat agonia lui Floyd sub genunchiul unui poliţist, filmată de trecători.

În Thailanda, după interzicerea unei manifestaţii antirasiste, peste 200 de persoane au luat parte la un protest virtual, conectându-se pe site-ul de videoconferinţe Zoom pentru a viziona înregistrări video despre mişcarea "Black Lives Matter" (Vieţile negrilor contează).

Citește și ”Pandemia” rasismului! Valul de la proteste a trecut granițele SUA

Şi la Madrid protestatarii au îngenuncheat şi au ridicat un pumn, gest iniţiat de jucătorul de fotbal american Colin Kaepernick în 2016 pe stadion în timpul intonării imnului SUA. La Londra mii de protestatari s-au strâns duminică în faţa Ambasadei SUA pentru a condamna brutalitatea poliţiei. Unii protestatari purtau măşti anti-COVID-19 cu sloganul "Rasismul este un virus".

Alte mii de oameni s-au adunat în Danemarca, la Copenhaga, în faţa ambasadei americane, în urma unui apel la protest din partea mişcării Black Lives Matter. Peste 12.000 de utilizatori de Facebook au indicat că vor să participe la eveniment.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9772
USD
Azi 4.3833
Diferența 0.0099
Zi precendentă 4.3734
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.3833 RON
GBP flag1 GBP = 5.8304 RON
CHF flag1 CHF = 5.2813 RON
AUD flag1 AUD = 2.7957 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.1559 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4191 RON
SEK flag1 SEK = 0.4526 RON
XAU flag1 XAU = 464.4611 RON
Monede Crypto
1 BTC = 414831.22RON
1 ETH = 7859.08RON
1 LTC = 382.49RON
1 XRP = 9.58RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17431.760.33%
BET-BK3257.670.33%
BET-EF949.160.33%
BET-FI60596.170.00%
BET-NG1260.170.49%
BET-TR38439.950.33%
BET-TRN37363.510.33%
BET-XT1492.080.28%
BET-XT-TR3234.420.28%
BET-XT-TRN3150.590.28%
BETAeRO838.08-0.50%
BETPlus2569.710.31%
RTL38910.550.33%

Opinii

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea
Cosmin Marinescu

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel