"Confederația Sindicală Națională MERIDIAN susține mitingul de protest inițiat de Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD), care va fi organizat, vineri, 25 octombrie 2024, între orele 13.00 și 16.00, în Piaţa Victoriei, la sediul Guvernului României, la care se vor alătura și alte organizații din structura confederației, care reprezintă feroviari, silvicultori, mineri, cadre militare în rezervă sau în retragere, personal contractual din MAPN, polițiști, siderurgiști, energeticieni, precum și din organizații ale societății civile care reprezintă pensionari actuali și viitori pensionari, prilej cu care își vor exprima nemulțumirile față de legislația incoerentă în domeniul pensiilor și al salarizării și față de inechitățile generate de nerespectarea și neaplicarea legilor care trebuiau să le asigure condiții de viață, de muncă, de salarizare și de pensionare decente.
Mitingul de protest reprezintă, în fapt, o continuare a acțiunilor de protest inițiate de diverse organizații sindicale la solicitarea reprezentanților categoriilor profesionale care sunt afectate de prevederile Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, Legii nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung și de efectele retroactive ale Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii asupra unor drepturi formate și consacrate anterior", se arată într-un comunicat de presă al sindicaliştilor.
Prin această acțiune de protest se amplifică campania de conștientizare a decidenților politici, intensificându-se ritmul mesajelor puternice care au fost deja transmise la mitingul desfășurat în data de 26 septembrie 2024 la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și în toate protestele și pichetările organizate săptămânal la nivel național.
Organizațiile care vor fi prezente la protest, vineri, 25 octombrie 2024, în Piața Victoriei, sunt implicate în această acțiune datorită nemulțumirilor acumulate de categoriile profesionale mai sus menționate, pe fondul:
- nepromovării proiectului de act normativ privind completarea Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat astfel cum a fost propus iniţiatorilor de către delegații sindicatelor şi structurilor asociative ale rezerviştilor;
- adoptării și implementării Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, proces care a venit cu un impact negativ și asupra altor legi, respectiv “Statutul Personalului Silvic” și “Statutul Personalului Feroviar”;
- măsurilor fiscal-bugetare din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, care afectează numărul locurilor de muncă și conduc la diminuarea veniturilor salariaților și încălcarea drepturilor negociate prin contractele colective de muncă.
Confederația Sindicală Națională MERIDIAN face un apel către primul-ministru al României, domnul Marcel Ciolacu și către președintele Senatului României, domnul Nicolae Ionel Ciucă, de a se pune de acord forțele politice majoritare din Parlamentul României, în vederea rezolvării problemelor restante din sistemul pensiilor militare de stat și a corectării problemelor semnalate din legea pensiilor pentru diversele categorii de persoane care au lucrat și lucrează în condiții speciale și deosebite, persoane cu dizabilități, invaliditate, etc., pentru recâștigarea demnității, a drepturilor pierdute și pentru restabilirea justiției sociale.
Confederația Sindicală Națională MERIDIAN va susține în continuare prin toate mijloacele legale drepturile membrilor săi
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.