Protest, marţi, al sindicaliștilor de la metrou

DCBusiness Team |
Data publicării:
protest metrou
protest metrou

Se anunţă un protest, marţi, în Bucureşti. 

Sindicaliștii de la metroul bucureștean au anunțat un protest care începe marți, la Ministerul Transporturilor, potrivit UNITATEA – Sindicatul Liber Metrou (USLM).

Potrivit USLIM, acțiunea de protest are loc între orele 14.00 - 15.00, în parcarea din fața clădirii Ministerului Transporturilor din București, strada Gării de Nord, intrarea în parcul Gării de Nord, în sectorul 1.

Sindicaliștii spun ccă vor picheta Ministerul, tema protestului fiind importanța metroului pentru Capitala României.  Reprezentanții Metrorex au fost anunțați despre protestul sindicaliștilor. Ultimul mare protest a blocat circulația la metrou în luna martie 2021.

 

Citeşte şi: Sindicalistul Ion Rădoi, trimis în judecată de DNA. Este acuzat de de folosirea influenţei şi de şantaj

 

Ion Rădoi, preşedinte al sindicatului Unitatea - Sindicatul Liber din Metrou, a fost trimis, la jumătatea lunii aprilie, în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de folosirea influenţei şi de şantaj, a informa DNA. 

"În cauza mediatizată prin comunicatul 662/VIII/3 din 14 iulie 2021, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul de investigare a infracțiunilor asimilate corupției au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpaților:

RĂDOI ION, la data faptei și în prezent președinte al sindicatului Unitatea - Sindicatul Liber din Metrou (U.S.L.M.) și administrator în fapt al SC Sindomet Servcom SRL (societate deținută de U.S.L.M.), pentru infracțiunile de folosire a influenței sau autorității de către o persoană ce deține o funcție de conducere într-un sindicat, având ca scop obținerea de foloase necuvenite (7 acte materiale) și șantaj;
Persoană fizică, administrator al unor societăți comerciale, pentru complicitate la infracțiunea de folosire a influenței sau autorității de către o persoană ce deține o funcție de conducere într-un sindicat, având ca scop obținerea de foloase necuvenite (3 acte materiale)", a anunţat DNA.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9728
Diferența -0.0008
Zi precendentă 4.9736
USD
Azi 4.8266
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.8269
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9728 RON
USD flag1 USD = 4.8266 RON
GBP flag1 GBP = 5.9363 RON
CHF flag1 CHF = 5.2812 RON
AUD flag1 AUD = 2.9850 RON
DKK flag1 DKK = 0.6665 RON
CAD flag1 CAD = 3.3502 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4227 RON
SEK flag1 SEK = 0.4330 RON
XAU flag1 XAU = 415.8147 RON
Monede Crypto
1 BTC = 455381.17RON
1 ETH = 15672.55RON
1 LTC = 503.99RON
1 XRP = 11.42RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17052.60-0.24%
BET-BK3196.410.27%
BET-EF925.75-0.28%
BET-FI63165.971.41%
BET-NG1229.290.05%
BET-TR37603.82-0.24%
BET-TRN36550.85-0.24%
BET-XT1472.73-0.05%
BET-XT-TR3192.52-0.05%
BET-XT-TRN3109.71-0.05%
BETAeRO895.990.04%
BETPlus2520.75-0.25%
RTL37927.27-0.33%

Comunicate de presa

La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...

PLG / FOTO: Captură ecran
Delta Dunării / FOTO: Wikipedia

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel