Restanţele Guvernului din 2018. Regele, tot fără statuie

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Guvernul intră cu restanțe în 2019
Guvernul intră cu restanțe în 2019

Aplicarea programului de guvernare al coaliției PSD-ALDE a intrat în acest an cu unele restanțe, iar alte măsuri au ca termen limită al implementării anul 2019. Însă majoritatea măsurilor din programul cu care guvernul Dăncilă a primit votul de încredere al Parlamentului au ca termen anul 2020 astfel că proporția exactă a promisiunilor nerespectate va fi cunoscută abia la finele anului viitor.

O restanță importantă este elaborarea Codului Economic al României care ar fi trebuit să cuprindă Codul Fiscal, Codul de Procedură Fiscală, Legea de Înființare a Societăților Comerciale, Legea Evaziunii Fiscale și toate celelalte legi cu caracter economic. Codul trebuia să intre în dezbatere parlamentară anul trecut.

”Odată aprobat de Parlamentul României, Guvernul va cere un moratoriu celorlalte forțe politice din parlament, prin care nicio formațiune politică să nu mai inițieze propuneri legislative privind modificarea noului Cod Economic al României, pentru cel puțin o perioadă de 5 ani de zile”, era prevăzut în program. Rămâne discutabil în ce măsură va fi obținut acest consens mai ales că OUG 114/2018 privind ”taxa pe lăcomie” a provocat critici virulente din partea opoziției.

Guvernul promisese și modificarea cotei TVA de la 19% la 18%, începând cu 1 ianuarie 2019, precum și extinderea cotei 5% de TVA pentru vânzarea de locuințe (cele cu o suprafață mai mică de 120mp) şi pentru inputuri în agricultură. Deocamdată, relaxarea fiscală se lasă așteptată pentru la anul.

Citește și: Guvernul se laudă în fața bugetarilor cu realizările din 2018

Medicilor li se promisese că tot din 2019 vor avea veniturile scutite de la impozitare. Pe finalul anului trecut însă, Ministerul Finanțelor s-a opus adoptării măsurii, într-un punct de vedere remis Parlamentului. ”În condițiile în care politica bugetară acționează în marja maximă de manevră permisă de reglementările europene, respectiv de deficit bugetar planificat aproape de limita de 3%, recomandăm prudență în elaborarea și/sau modificarea actelor normative care oferă scutiri, deduceri sau facilități fiscale”, scria MFP adăugând că există riscul ca și alte categorii profesionale să ceară asemenea scutiri.

Nici fermierii nu vor scăpa de impozitul pe utilajele agricole, eliminarea acestuia fiind prevăzută tot începând cu acest an. 

Spitalele, lăsate în plata Bruxelles-ului

Tot până la 31 decembrie 2018 trebuia adoptată o nouă Lege a sănătății. Însă cea mai serioasă restanță o reprezintă construirea spitalului republican din București și a celor opt spitale regionale. Desemnarea locațiilor și contractarea studiilor de prefezabilitate pentru toate cele 9 spitale trebuia să se facă până la 1 iulie 2018, lucru nerealizat nici până acum. Termenul de finalizare era 2020, însă acesta este deja considerat nerealizabil. Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a anunțat la finele anului trecut că se va aștepta adoptarea viitorului exercițiu al Uniunii Europene pentru asigurarea finanțării.

Valoarea punctului de pensie ar fi trebuit, conform programului de guvernare, să ajungă la 1265 de lei de la 1 ianuarie. Majorarea a fost însă amânată pentru 1 septembrie, iar noua Lege a pensiilor va fi aplicată abia din 2021.

Regele fără statuie

Întârzierile în ceea ce privește proiectele de infrastructură rutieră sunt atât de evidente încât programul de guvernare este contrazis chiar de documentele oficiale. Spre exemplu, varianta ocolitoare a municipiului Bacău ar trebui să fie terminată în 2020. CNAIR a semnat recentul contractul cu constructorul, iar termenul de predare a lucrării este abia începutul lui 2022, cu condiția să nu existe niciun fel de întârziere.

Un capitol special din programul de guvernare era dedicat Centenarului. Țintele erau ambițioase însă realizarea a fosr deficitară. Modernizarea sediilor unor instituții culturale majore a început cu întârziere, iar în alte cazuri nici măcar nu a început. La noua Sală Polivalentă de 15.000 de locuri încă nu început lucrările. De asemenea, Guvernul intenționa să inaugureze o mare statuie ecvestră a regelui Ferdinand, însă defunctul monarh va trebui să aștepte, posibil până la bicentenarul Marii Unirii. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9766
Diferența 0.0004
Zi precendentă 4.9762
USD
Azi 4.7317
Diferența 0.0147
Zi precendentă 4.717
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9766 RON
USD flag1 USD = 4.7317 RON
GBP flag1 GBP = 5.9743 RON
CHF flag1 CHF = 5.3535 RON
AUD flag1 AUD = 3.0801 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.3872 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4280 RON
SEK flag1 SEK = 0.4288 RON
XAU flag1 XAU = 405.9099 RON
Monede Crypto
1 BTC = 467789.49RON
1 ETH = 15932.11RON
1 LTC = 425.47RON
1 XRP = 6.62RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.59%
6 luni: 5.63%
12 luni: 5.68%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17302.900.63%
BET-BK3221.640.41%
BET-EF929.350.69%
BET-FI60662.120.61%
BET-NG1219.650.92%
BET-TR38161.220.63%
BET-TRN37092.260.63%
BET-XT1485.430.59%
BET-XT-TR3220.460.59%
BET-XT-TRN3136.900.59%
BETAeRO921.78-0.46%
BETPlus2560.280.63%
RTL38306.500.68%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel