"Dacă vor face mai mulţi ceea ce fac eu, venim şi le spunem adevărul românilor, în fiecare zi, vor înţelege. Românii îşi vor da seama ce se poate face şi deja văd faptul că o guvernare liberală înseamnă altceva, înseamnă alte beneficii. O să fac ceva ce nu a făcut niciun ministru de Finanţe. O să fiu şi mai transparent. Voi pune toate aceste informaţii cu cheltuielile pe Ministerul de Finanţe. Afară, pe MFP, pentru că aşa nici cei din Parlament nu pot spune că nu ştiu cifrele, deşi ele sunt pe site, dar ei spun că nu le văd, vin cu alte cifre, cu altceva. Le voi pune pe Ministerul de Finanţe. Nu ştiu dacă o să fie un mesh, o să facem ceva electronic, găsesc o soluţie dar le voi pune acolo", a declarat Florin Cîţu la Realitatea Plus.
Pe de altă parte, ministrul Finanţelor a admis că aparatul public nu este la nivelul anului 2020, însă a arătat că totul va fi mult mai simplu atunci când va fi realizată informatizare.
"În perioada de pandemie am ieşit public şi am spus că nu cred că ar trebui ca cei din aparatul public să meargă în şomaj tehnic. Nu ar fi însemnat foarte mulţi bani, erau foarte multe excepţii şi în acelaşi timp era totuşi aparatul cu care am administrat perioada de criză. Dar asta nu înseamnă că nu este ineficient, nu înseamnă că nu este foarte mare şi că nu trebuie adus în 2020. Pentru că asta este problema pe care o avem. Aparatul public nu este în 2020. Economia este, sectorul privat este, dar aparatul public nu este. Totul va fi mult mai uşor de făcut după ce facem informatizare, după ce conectăm toate instituţiile statului una la alta", a subliniat ministrul Finanţelor.
Citește și Florin Cîțu anunță: Mâine se va întâmpla
El a amintit, în context, că proiectul de lege care interzicea oricărei instituţii să ceară o informaţie unui client, dacă o putea lua din altă parte, a picat în Parlament.
"Am avut în Parlament o lege, ca să vedeţi cât de mult urăsc cei de la PSD informatizarea, şi o urăsc pentru că numai aşa pot să fure. Cel mai uşor e să fure când totul este cu hârtii, cu dosare. Am avut în Parlamentul Românei un proiect de lege care interzicea oricărei instituţii să ceară o informaţie unui client, adeverinţă etc, dacă putea să o ia de la altă instituţie a statului. A căzut acel proiect de lege. Cu brio. Dar dacă îi întrebi bineînţeles că ei sunt pentru informatizare. Proiectul caselor de marcat, suntem ultima ţară din Europa care nu are aşa ceva. A fost abandonat acum doi ani de zile. La începutul anului când am venit mi-au spus da, îl facem, apoi primeam mesaje că nu se mai poate face. A trebuit să forţez lucrurile. Elimină evaziunea şi când elimini evaziunea, elimini şi sursa de finanţare a PSD pentru că de acolo se finanţează. Corupţia era susţinută vădit pentru că altfel nu pot să îmi explic cum nu poţi să faci 30 de ani informatizare. Este clar o legătură între corupţie şi PSD. Au ţinut ANAF şi Ministerul Finanţelor Publice neinformatizate voit. Scopul era de a lua banii şi a-i deturna în scopuri proprii", a subliniat Florin Cîţu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.