Tancurile sunt vehicule de război care se mișcă rapid pe teren și sunt foarte bine protejate și extrem de bine înarmate care sunt destinate să domine câmpul de luptă.

Ca armă de atac primară a oricărei armate, națiunile concurează pentru a deține cele mai competitive tancuri, fie că este pace fie că este război.

În anii 80, armata SUA a luat decizia drastică de a înarma tancurile M1 Abrams cu un proiectil extrem. Este vorba de proectilele fabricate din uraniu, cel mai greu element care se găsește în natură. Rezultatul a fost un distrugător de tancuri de neegalat.

Armata SUA a preferat armele de 105 mm, produse de britanici și cunoscute sub numele de Royal Ordnance L7, sau M68.

De acest tun au beneficiat tancurile din seria M60 timp de zeci de ani și s-au dovedit ”suficient de bune”. Turetele puteau găzdui numai 55 de proiectile de 105 mm, față de cele 62 câte puteau lua tancurile M60.

Cele patru arme periculoase ale Rusiei

Pentagonul și-a dorit ca să echipeze tancurile M1 cu tunuri Rheinmetall M256 120 mm, produse de germani. Șefii civili s-au simțit obligați să le folosească pentru a echilibra participarea Germaniei la programul AWACS al NATO.

Aceste arme s-au dovedit de o acuratețe remarcabilă. Sistemele M1 erau atât de avansate încât puteau nimeri o țintă în mișcare aflată la o distanță de 2.000 de metri cu o precizie de 90%.

În același timp, americanii cercetau cum ar fi putut folosi uraniul sărăcit pentru a putea penetra blindajele tancurilor.

Acest uraniu este un produs derivat din reactoarele nucleare și care este mai tare și mai dens decât vârfurile din tungsten care erau puse pe muniția de tun. Accelerate la viteze extreme, astfel de proiectile aveau o putere de penetranță fără precedent. Natura piroforică a uraniului și a oțeului determină ca proiectilul să ia foc în momentul penetrării și producând astfel avarierea catastrofală a tancului.

Proiectilele antiblindaj din tungsten pentru tancurile M60, M735, pot penetra prin 350 de mm de oțel. Pe când cele cu uraniu, M833 DU poate penetra prin 420 mm de oțel, la un unghi de 60 de grade.

În timp ce americanii asigurau viitorul pentru M1 sovieticii se pregăteau să lanseze noile lor tancuri T-80. Spionajul american bănuia că aceste noi mașini de război aveau blindajul modificat astfel că beneficiau de un amestec compzit de matrici care includeau și blindaj ceramic. Rezultatul a fost unul uimitor. T-80 avea o protecție a turelei de 500 mm, iar platosa frontală de 450 mm.

Tancurile îmbunătățile M1A1 echipate cu arme de 120 mm au început să iasă de pe liniile de asamblare începând cu 1985 iar în 1991 a urmat războiul din Golf împotriva Irakului, moment în care au fost folosite proiectilele M829A1 cu uraniu sărăcit care au avut un efect devastator asupra tancurile irakiene T-72.

Poreclit ”Glonțul de argint”, proiectilul a putut penetra blindaje de 570 de mm la o distanțp de două mii de metri, putând distrughe chiar și tancurile T-80. În mod uimitor, traiectoria proiectilului M829A1 este dreaptă precum a unui laset pe o distanță de 3.600 de metri.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.