"Mesajul pe care doresc să îl transmit în cadrul acestui forum de afaceri este: investim împreună, construim împreună. Dimensiunile economice şi de securitate ale Parteneriatului Strategic între România şi Statele Unite ale Americii reprezintă un fundament solid pentru a face faţă provocărilor actuale. Alături, umăr la umăr, putem întări Flancul Estic al Uniunii Europene şi Organizaţiei Nord-Atlantice şi vom descuraja ameninţările într-o postură de apărare consolidată", a afirmat Nicolae Ciucă.
El a subliniat că în ultimii ani, România a înregistrat progrese economice remarcabile, iar rezilienţa în perioada pandemiei a reprezentat o provocare pentru toţi.
Surse de energie
"Ca prioritate imediată, soluţiile Guvernului de răspuns la criza energetică au în vedere atât protejarea cetăţenilor, cât şi asigurarea condiţiilor necesare sectoarelor economice să-şi desfăşoare activitatea în condiţii de eficienţă şi competitivitate. Evaluăm permanent efectele implementării acestor măsuri şi avem în vedere, în perspectiva datei de 1 aprilie, noi soluţii legislative adaptate situaţiei provocate de criza energetică", a mai declarat Ciucă.
Guvernul este angajat, a evidenţiat el, în accelerarea reformelor structurale şi investirea eficientă a fondurilor naţionale şi europene.
"România este o destinaţie sigură de business, competitivă şi orientată spre modernizare şi dezvoltare (...). Fie că vorbim despre digitalizare şi energie, sănătate şi infrastructură, educaţie şi mediu, avem perspectiva unei dezvoltări sustenabile, axată pe modernizarea ţării şi creşterea calităţii vieţii oamenilor. Avem nevoie să lucrăm împreună, mediul privat şi administraţie, doi piloni importanţi pentru asigurarea succesului acestui plan ambiţios. Implementarea proiectelor de investiţii va fi însoţită de reformele asumate prin PNRR: reforma fiscală, a companiilor de stat, reformele din domeniile educaţie, sănătate şi pensii, politica de decarbonizare şi susţinerea dezvoltării energiei din surse regenerabile. Suntem preocupaţi de finalizarea la timp a procedurilor de achiziţii publice pentru marile investiţii, având în vedere calendarul foarte strâns al implementării acestui Plan", a arătat Ciucă.
Cooperare în servicii IT&C
Potrivit acestuia, Guvernul va încuraja deschiderea operării serviciilor IT&C din sectorul public către sectorul privat, prin organizarea de parteneriate public-private, transfer de tehnologie şi know-how către şi dinspre firmele competente şi competitive, reutilizarea componentelor şi promovarea tehnologiilor open-source.
"Oportunitatea investiţiilor în domeniul digitalizării este armonios completată de perspectivele ce pot fi valorificate în sectoare industriale sustenabile precum industria auto, a echipamentelor electrice şi subansamblelor, industria microelectronică, a semiconductorilor şi componentelor microelectronice pentru tehnologii avansate. Prin Ministerul Economiei, vor fi lansate proiecte cu o schemă de finanţare prin PNRR de 500 de milioane de euro pentru industria microelectronică. România este bine poziţionată pentru a deveni un contribuitor efectiv în acest program ambiţios, având în vedere tradiţia în domeniu, continuată în mai multe centre de excelenţă, precum şi faptul că sunt găzduite deja investiţii industriale semnificative, de mare interes european, precum industria automobilului", a spus premierul.
El a menţionat că, de asemenea, sectorul energetic, cu accent asupra energiei produse din surse regenerabile cu emisii scăzute de carbon, retehnologizarea şi modernizarea reţelelor de energie şi investiţii în capacităţile de stocare a energiei reprezintă o oportunitate importantă.
Citește și: BOMBĂ! 2 MILIARDE de EURO DISPAR din ROMÂNIA
Energia verde
"Sursele curate de energie reprezintă viitorul, dar şi garanţia ridicării gradului de independenţă energetică. Investiţiile programate prin PNRR şi Fondul de Modernizare sunt în măsură să transforme radical infrastructura energetică a României, precum şi mixul energetic, oferind oportunităţi de finanţare de peste 16 miliarde de euro până în 2030. (...) Sprijinirea inovării industriale, prin canalizarea finanţării cercetării-dezvoltării-inovării prin intermediul unor clustere de excelenţă, pe termen lung, este, de asemenea, o pârghie esenţială pentru a asigura creşterea competitivităţii economice. Aceste direcţii sunt incluse în viziunea Guvernului de modernizare a industriei româneşti, prin integrarea digitalizării, a inovării tehnologice şi sociale, a eco-inovării şi economiei circulare", a mai declarat Ciucă.
Premierul a mai spus că dezvoltarea infrastructurii de transport reprezintă un obiectiv strategic pe termen mediu şi lung, lucru reflectat prin Programul Investiţional pentru dezvoltarea infrastructurii de transport pentru perioada 2021-2030, care are ca obiectiv recuperarea deficitului de infrastructură de bază la nivel naţional pe toate domeniile de transport, dar mai ales în sectorul de transport rutier.
Şeful Executivului a precizat că Guvernul înţelege importanţa stabilităţii şi predictibilităţii legislative, a transparenţei şi a dialogului şi a evidenţiat faptul că politicile fiscale avantajoase, acordarea ajutoarelor de stat sau a facilităţilor fiscale, forţa de muncă de înaltă calificare reprezintă elemente care fac din România o destinaţie preferată de investitori.
O garanţie în plus menită să consolideze încrederea mediului de afaceri în economia României, a mai spus acesta, o reprezintă deschiderea negocierilor de aderare la OCDE.
Faţă de cele arătate, prim-ministrul a transmis că, pentru România, investitorii americani reprezintă un reper strategic.
"Pentru România, investitorii americani reprezintă un reper strategic. Noi contăm pe dorinţa companiilor dumneavoastră de a fi parte din succesul pe care România îl poate cunoaşte prin ancorarea sa durabilă în comunitatea democraţiilor consolidate. Mesajul cu care aş dori să încheie intervenţia mea este: aveţi încredere în România, în oportunităţile şi avantajele competitive pe care economia noastră le oferă. Veniţi să dezvoltăm împreună proiecte de viitor în digitalizare, energie curată şi mediu, infrastructură, tehnologii avansate", a mai afirmat premierul Ciucă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.