Proiect pentru creşterea alocaţiei pentru copii la 500 de lei/lună şi 1.000 de lei pentru cei cu vârsta de până la 2 ani

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:

A fost depusă la Senat o propunere legislativă pentru modificarea art.3, alin.(1) din Legea nr.61/1993 privind alocația de stat pentru copii.

Viitorul unei naţiuni sunt copiii şi mai departe de acest clişeu, statul român este obligat să asigure copiilor şi tinerilor un regim special de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor, conform art. 49 din Constituţia României. (...) Prin prezentul proiect, doresc retribuirea unor sume de bani îndestulătoare pentru copii şi tineri. Dacă salariul mediu net în România este de 5.217 de lei în iunie 2024, este mai mult decât o datorie în raport cu viitorul ţării noastre să majorăm alocaţiile considerabil.

Astfel, alocaţia lunară pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap creşte de la 719 de lei la 1.000 de lei, pentru pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii prevăzuţi la art. 1 alin. (3) creşte de la 292 de lei la 500 de lei şi pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap creşte de la 719 de lei la 1.000 de lei", explică iniţiatorii proiectului în nota de fundamentare.

Proiectul poate fi studiat aici

 

Din aceeaşi categorie: 154.159 de beneficiari ai indemnizaţiei pentru creşterea copilului, în octombrie 2024

 

Numărul persoanelor care au beneficiat de indemnizaţie pentru creşterea copilului a fost, în luna octombrie 2024, de 154.159, în scădere cu 1.935 de beneficiari faţă de luna precedentă, când 156.094 de persoane au primit acest tip de beneficiu, conform datelor publicate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS).

Indemnizaţiile pentru creşterea copilului plătite în luna octombrie a.c. au însumat 523,96 milioane de lei, în creştere cu 862.783 lei faţă de septembrie 2024, când au fost plătite indemnizaţii în valoare de 523,098 milioane de lei.

Suma medie plătită în octombrie 2024 a fost de 3.398,84 lei, în creştere faţă de septembrie (3.351,18 lei).

În luna octombrie, cei mai mulţi beneficiari erau înregistraţi în Bucureşti, respectiv 19.764, precum şi în judeţele Cluj - 8.327, Timiş - 7.161, Iaşi - 7.055 şi Suceava - 6.242.

Numărul cel mai mic de beneficiari era în Tulcea - 951, Mehedinţi - 1.158, Covasna - 1.310 şi Brăila - 1.315.

Cea mai mare valoare medie plătită s-a înregistrat în Bucureşti (4.734,37 lei) şi în judeţele Cluj (4.238,85 lei), Ilfov (4.050,24 lei) şi Timiş (3.871,95 lei).

Actul normativ care reglementează, în prezent, concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copiilor este Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor. După modificări şi completări succesive, actul normativ menţionat, reglementează următoarele: părinţii care, în ultimii 2 ani, anteriori naşterii copilului au realizat timp de 12 luni venituri supuse impozitului pe venit potrivit Codului fiscal beneficiază de concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copiilor, până împlinesc vârsta de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copiilor cu dizabilităţi.

Indemnizaţia acordată este de 85% din media veniturilor nete lunare realizate din ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului, nu mai puţin de 2,5 ISR - Indicatorul Social de Referinţă (1.651 lei începând cu 1 martie 2024) şi nici mai mult de 8.500 lei.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.977
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.977
USD
Azi 4.7393
Diferența 0.0085
Zi precendentă 4.7308
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9770 RON
USD flag1 USD = 4.7393 RON
GBP flag1 GBP = 6.0043 RON
CHF flag1 CHF = 5.3444 RON
AUD flag1 AUD = 3.0379 RON
DKK flag1 DKK = 0.6674 RON
CAD flag1 CAD = 3.3694 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0314 RON
NOK flag1 NOK = 0.4283 RON
SEK flag1 SEK = 0.4303 RON
XAU flag1 XAU = 402.7351 RON
Monede Crypto
1 BTC = 456314.02RON
1 ETH = 18135.59RON
1 LTC = 600.42RON
1 XRP = 11.49RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16297.501.48%
BET-BK2996.381.33%
BET-EF886.471.35%
BET-FI58315.040.49%
BET-NG1171.541.04%
BET-TR35939.691.48%
BET-TRN34933.271.48%
BET-XT1402.051.38%
BET-XT-TR3039.391.38%
BET-XT-TRN2960.551.38%
BETAeRO845.380.79%
BETPlus2412.781.42%
RTL36275.781.42%

Opinii

Adrain Negrescu / Foto: Facebook

Dincolo de cifre. Adrian Negrescu: Asta este acum marea problemă a României

Analistul financiar Adrian Negrescu a privit...

Multe semne de întrebare

A fost o aroganță! Profesorul Coșea, despre ceea ce se întâmplă în România

Profesorul Mircea Coșea a vorbit, la un post...

Adrian Negrescu

De ce crește ROBOR? Adrian Negrescu: ”Ne dăm singuri foc la casă!”

Analistul financiar Adrian Negrescu a...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel