Programul Rabla pentru Tractoare. AFM, precizări privind înscrierea solicitanților

DCBusiness Team |
Data publicării:
foto: pexels.com
foto: pexels.com

Precizări privind înscrierea solicitanților în cadrul Programului Rabla pentru Tractoare.

Astăzi, 22 noiembrie 2024, ora 10:00, a demarat sesiunea de înscriere în vederea validării dealerilor în cadrul Programului de stimulare a înnoirii Parcului naţional de tractoare şi maşini agricole autopropulsate.

Dealerii se pot înscrie în aplicația informatică disponibilă pe site-ul AFM, până la 28 noiembrie 2024, ora 23:59.

Documentele transmise de dealeri vor fi analizate de către Administrația Fondului pentru Mediu, iar pentru stabilirea eligibilităţii acestora, AFM poate solicita informaţii şi/sau documente suplimentare. Ulterior, Administrația Fondului pentru Mediu publică pe site lista cu dealerii validaţi care vor participa în program.

Conform contractului de participare încheiat între AFM și dealeri, aceștia au obligația, printre altele, de a respecta integral condițiile, etapele și termenele stabilite în cuprinsul ghidului de finanțare.

Înscrierea solicitanților persoane fizice - producători agricoli în cadrul programului se va face la unul dintre dealerii validaţi care au încheiat contract de participare cu AFM, după încheierea etapei de validare a dealerilor și publicarea listei acestora pe site-ul instituției, numai în interiorul sesiunii de înscriere organizate pentru producătorii agricoli - persoane fizice și în limita bugetului aprobat.

Producătorii agricoli interesați vor putea verifica lista dealerilor validați, care va fi publicată pe site-ul www.afm.ro, după încheierea procesului de analiză și validare. Acești dealeri vor fi partenerii autorizați prin contract de participare cu AFM pentru derularea programului.

 

Clarificări importante pentru solicitanți:



AFM atrage atenția că înscrierea în program nu necesită achitarea niciunui avans către dealeri. Dealerii validați vor gestiona procesul de înscriere conform regulamentului stabilit prin ghidul de finanțare. Solicităm producătorilor agricoli să respecte procedurile oficiale, pentru a se asigura că participarea în program decurge fără impedimente.

Pentru informații suplimentare, vă invităm să consultați site-ul oficial al AFM la secțiunea „Programe de finanțare – Rabla pentru Tractoare” sau să contactați instituția prin canalele oficiale de comunicare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0005
Zi precendentă 4.9764
USD
Azi 4.7871
Diferența -0.0037
Zi precendentă 4.7908
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7871 RON
GBP flag1 GBP = 6.0070 RON
CHF flag1 CHF = 5.3453 RON
AUD flag1 AUD = 2.9922 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3246 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4219 RON
SEK flag1 SEK = 0.4331 RON
XAU flag1 XAU = 403.2660 RON
Monede Crypto
1 BTC = 449498.45RON
1 ETH = 16178.63RON
1 LTC = 505.95RON
1 XRP = 10.70RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16857.730.77%
BET-BK3152.260.73%
BET-EF916.020.81%
BET-FI61313.55-0.15%
BET-NG1213.860.52%
BET-TR37174.130.77%
BET-TRN36133.200.77%
BET-XT1454.820.64%
BET-XT-TR3153.690.64%
BET-XT-TRN3071.880.64%
BETAeRO871.90-0.19%
BETPlus2492.100.74%
RTL37504.830.66%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel