Programul ”Litoralul pentru toți”. Prețuri mai mici cu 70%

Matei Ion |
Data actualizării: | Data publicării:
Hotelierii ieftinesc cazările
Hotelierii ieftinesc cazările

Pachetele turistice pe litoralul românesc vor fi mai ieftine cu până la 70% de la 1 septembrie, în comparaţie cu tarifele din vârf de sezon, odată cu lansarea programului "Litoralul pentru toţi", au anunţat, joi, reprezentanţii Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

Astfel, românii se pot caza de luna viitoare în hotelurile clasificate din staţiunile de la Marea Neagră cu preţuri începând de la 36 de lei pe noapte.

Potrivit FPTR, Programul "Litoralul pentru toţi", ajuns la ediţia cu numărul 39, se derulează în perioada 1 - 30 septembrie şi se adresează tuturor turiştilor care vor să petreacă un sejur pe litoralul autohton în extra-sezon.

Până în prezent, s-au înscris în program 42 de hoteluri din toate staţiunile de pe litoral, care pun la dispoziţia turiştilor un număr de aproximativ 3.400 de locuri pe noapte. Aceste locuri vor fi vândute atât prin agenţiile de turism partenere şi revânzătorii lor, cât şi direct de hoteluri.

"Pe baza rezervărilor făcute până în acest moment, estimăm că luna septembrie va fi una aglomerată pe litoralul românesc, cu un grad mediu de ocupare mai mare decât în anul trecut, dar sub nivelul anului 2019. Interesul ridicat manifestat de turişti îi determină şi pe hotelieri să menţină unităţile de cazare deschise până la finalul lunii septembrie", afirmă Dragoş Răducan, prim-vicepreşedintele executiv al FPTR.

Citește și: Cazarea la hotel, numai cu certificat digital COVID-19

Cel mai ieftin pachet prin Programul "Litoralul pentru Toţi", fără mic dejun, poate fi achiziţionat la un hotel de două stele din staţiunea Saturn şi costă, pentru două persoane, 72 lei/noapte dacă se achiziţionează un sejur de minim cinci nopţi. În acest program s-au înscris hoteluri de la 2 până la 4 stele, tarifele propuse de hotelieri fiind pentru toate categoriile de turişti.

"Turiştii au toate motivele să aleagă o vacanţă la mare în extra-sezon. În primul rând, tarifele sunt mult mai mici decât în luna august şi ne aşteptăm ca de această oportunitate să profite atât cei care nu au reuşit să ajungă la mare în mijlocul verii, dar şi turiştii care doresc a doua vacanţă pe litoral. Ne-am obişnuit în ultimii ani ca vremea să ţină cu turiştii şi în luna septembrie, astfel încât, conform prognozelor meteo actuale, aceştia se vor bucura de zile însorite la plajă până la sfârşitul lunii", a adăugat reprezentantul FPTR.

"Litoralul pentru Toţi" este singurul program social din România susţinut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone.

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc este singura federaţie patronală, atestată prin hotărâre de instanţă, având în componenţă 5.344 de societăţi comerciale din turism, care asigură venituri salariale pentru 73.752 de angajaţi, reprezentând 37% din forţa de muncă din turism, cu o cifră de afaceri cumulată de peste 5 miliarde de euro şi gestionând, într-o pondere covârşitoare, capital românesc. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9772
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.5061
Diferența -0.0054
Zi precendentă 4.5115
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9772 RON
USD flag1 USD = 4.5061 RON
GBP flag1 GBP = 5.7999 RON
CHF flag1 CHF = 5.3426 RON
AUD flag1 AUD = 2.7713 RON
DKK flag1 DKK = 0.6667 RON
CAD flag1 CAD = 3.2003 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4143 RON
SEK flag1 SEK = 0.4512 RON
XAU flag1 XAU = 450.7054 RON
Monede Crypto
1 BTC = 359237.11RON
1 ETH = 6876.49RON
1 LTC = 331.24RON
1 XRP = 8.88RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Donald Trump

Un mesaj fără precedent pentru Trump vine din Japonia

Un mesaj fără precedent din partea uneia...

Eric Demuth, CEO BitPanda

Sabotează Trump deliberat economia SUA? Șeful BitPanda spune că da și explică de ce

Fondatorul BitPanda spune că tarifele lui...

Comunicate de presa

Mihai Daraban și premierul Dr. Ralph Gonsalves
Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...

Gabriel Blăniță, Colliers

Tot mai puțini români își permit o locuință. Chiria, o alternativă

Doar 73% dintre românii din mediul urban...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel