Speakerii live-ului pe Facebook vor fi Florin Jianu, preşedinte CNIPMMR, Cristian Păun, preşedinte CA FNGCIMM şi Dumitru Nancu, directorul general FNGCIMM.
Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a anunţat miercuri că acesta este cel mai important program de susţinere a IMM-urilor din România, din ultimii 30 de ani, un program simplu, la care vor participa peste 40.000 de IMM-uri.
"Primele solicitări pot să se facă pe 17 aprilie, vineri. Deci, începând de vineri este funcţional tot sistemul", a afirmat miercuri Florin Cîţu.
Acesta a precizat că schema de ajutor de stat este aprobată de Comisia Europeană.
"Acele 3,1 miliarde de euro despre care a vorbit Comisia Europeană sunt de fapt banii pe care noi îi dăm. Comisia Europeană a aprobat doar schema noastră. Este vorba despre cele 15 miliarde de lei, echivalentul a 3,1 miliarde de euro. În acest moment, băncile au cerut solicitare de plafoane mai mari de 15 miliarde de lei, deci interesul este mult mai mare de ceea ce am prevăzut noi. Suntem flexibili, în momentul în care se ajunge la acest plafon, vedem cum suplimentăm", a spus Florin Cîţu.
Citește și: Cum pot obține IMM-urile finanțare prin schema de ajutor de stat
FNGCIMM va garanta aceste finanţări în numele şi în contul statului român, iar garanţiile vor putea acoperi un procent de maximum 80% din creditele de investiţii, cu o valoare maximă de 10 milioane de lei, şi din creditele/liniile de credit destinate finanţării capitalului de lucru necesar întreprinderilor mijlocii, în valoare de până la 5 milioane de lei, şi/sau un procent de 90% din creditele/liniile de credit, în valoare de până la un milion de lei acordate întreprinderilor mici, respectiv din creditele/liniile de credit de până la 500.000 lei, acordate microîntreprinderilor.
Pentru IMM-urile nou-înfiinţate, valoarea maximă a finanţării pentru creditele/liniile de credit pentru capital de lucru va fi calculată ca dublul mediei cheltuielilor aferente capitalului de lucru din balanţele lunare.
Durata maximă a finanţării în cazul creditelor pentru realizarea de investiţii este de 72 de luni, cu o perioadă de graţie de maxim 18 luni, iar durata maximă a finanţării în cazul creditelor/liniilor de credit pentru capital de lucru este de 36 de luni, cu posibilitatea prelungirii pe o perioadă de încă 36 de luni.
Garanţiile se acordă la solicitările băncilor, pe baza aceleiaşi documentaţii necesare pentru aprobarea creditelor, printr-o procedură rapidă, imediat după operaţionalizarea Programului şi după înscrierea băncilor finanţatoare în Program.
Citește și: Care sunt totuși costurile creditelor garantate de stat pentru IMM-uri
"FNGCIMM este pregătit să implementeze Programul IMM Invest România, ca măsură de menţinere în viaţă a peste 40.000 de IMM-uri. Am creat o schemă simplă de finanţare/garantare, în condiţii avantajoase pentru beneficiari, am configurat organizaţional fluxurile de analiză şi aprobare să funcţioneze în regim de urgenţă. Înţelegem perfect că în această situaţie de criză, întreprinderile mici şi mijlocii sunt cele mai afectate şi le suntem alături pentru a le asigura gura de oxigen de care au nevoie pentru supravieţuire. Solicităm tuturor partenerilor bancari să colaboreze pentru a depăşi acest moment critic, având încredere în capacitatea noastră operaţională de garantare. În această perioadă de incertitudine dorim să eliminăm măcar parţial presiunea resimţită de cele mai afectate întreprinderi mici şi mijlocii, iar pe ceilalţi antreprenori, care nu se regăsesc în criteriile de eligibilitate ale acestui program, îi anunţăm că în curând vom operaţionaliza un alt produs de finanţare/garantare, susţinut din surse proprii FNGCIMM", a declarat săptămâna trecută Dumitru Nancu, director general FNGCIMM.
Înregistrarea beneficiarilor în program se realizează pe platforma online dedicată programului, prin parcurgerea următoarelor etape: beneficiarul aplicant se înregistrează în aplicaţia online disponibilă pe site-ul www.imminvest.ro, completează online datele de identificare, ataşează declaraţia IMM în format pdf, aplică pentru unul sau mai multe credite/ linii de credit. Aplicaţia software va genera automat solicitantului un mesaj de confirmare a efectuării înregistrării. După efectuarea verificării datelor şi elementelor înregistrate de potenţialul beneficiar aplicant, FNGCIMM emite acordul de principiu privind eligibilitatea în cadrul programului, precum şi numărul de înregistrare. FNGCIMM pune on line la dispoziţia instituţiei de credit selectate documentele înregistrate de IMM, precum şi acordul de principiu privind eligibilitatea beneficiarului aplicant; instituţia de credit analizează cererea beneficiarului şi adoptă intern decizia de acordare a creditului de investiţii/creditului liniei de credit conform solicitării beneficiarului; instituţia de credit aprobă creditul şi transmite FNGCIMM solicitarea privind acordarea garanţiei de stat.
Creditele se acordă în funcţie de criteriile specifice prevăzute în normele şi procedurile interne de creditare ale instituţiilor de credit, cu încadrarea în normele de garantare ale FNGCIMM şi cu respectarea regulilor de gestionare a plafoanelor anuale.
Perioada de derulare a Programului este determinată de alocarea de către MFP a plafonului de garanţii de stat, pentru anul 2020, plafonul total al garanţiilor care pot fi acordate în cadrul Programului fiind de 15 miliarde de lei.
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) este o instituţie financiară nebancară, cu capital de risc, înfiinţată în scopul facilitării accesului IMM-urilor la finanţări, prin acordarea de garanţii pentru instrumentele de finanţare contractate de la bănci comerciale sau din alte surse. FNGCIMM instrumentează programe guvernamentale destinate relansării economice, dezvoltării mediului de afaceri, precum şi creării şi susţinerii de locuri de muncă, funcţionând ca o societate comercială pe acţiuni, cu acţionar unic statul român, sub supravegherea prudenţială a Băncii Naţionale a României.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.