Programul de susținere a tomatelor. Ce se întâmplă cu subvențiile

DCBusiness Team |
Data publicării:
Programul de susținere a tomatelor
Programul de susținere a tomatelor

Un număr de 136 de fermieri s-au înscris în acest an în programul "Ajutorul de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate", mai mult de jumătate dintre aceştia primind deja subvenţii de peste un milion de lei, potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Agricultură Judeţene (DAJ) Vrancea.

"Programul susţinere a tomatelor se implementează din 2017, când am avut un număr de 84 de beneficiari. În 2018 am avut 110 beneficiari, iar pentru anul 2019, până în prezent, avem 136 de beneficiari, din care au finalizat în primul ciclul 78 de beneficiari. Aceştia au şi primit subvenţiile, în valoare totală de peste un milion de lei. Pentru ciclul II avem înscrişi 58 de beneficiari, dar agricultorii se mai pot înscrie până pe 15 septembrie. Beneficiarii provin din Bilieşti, Garoafa, Ţifeşti, în general din bazinul legumicol al Vrancei, dar şi din Homocea sau Ploscuţeni", a declarat, pentru Agerpres, directorul general al DAJ Vrancea, Maria Bunghez.

Producţia industrială, trasă în jos de trei sectoare de activitate

Potrivit acesteia, din cauza factorilor meteo atipici, fermierii se orientează din ce în ce mai mult către culturile în spaţii protejate.

"Din evoluţia cifrelor se observă că numărul de beneficiari a programului de susţinere a tomatelor a crescut de la an la an. În ultimul timp, fermierii merg foarte mult pe culturi în spaţii protejate şi mai puţin în câmp, care sunt mai costisitoare şi foarte mult influenţate de factorii meteo. Iar factorii meteo sunt destul de atipici în ultimii ani", a precizat Maria Bunghez.

De programul susţinere a tomatelor poate beneficia orice persoană fizică sau juridică care deţine un solar unde să cultive o suprafaţă de minim 1.000 de metri pătraţi. Acestea trebuie să producă minim două kilograme de roşii pe plantă, respectiv două tone pe 1.000 de metri pătraţi cultivaţi şi să facă dovada comercializării tomatelor. Subvenţia pe care o primesc este de 3.000 de euro pe an.

Programul "Ajutorul de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate" se derulează pe o perioadă de 7 ani, iar un beneficiar nu trebuie sa depăşească plafonul maxim de 15.000 de euro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9764
Diferența 0.0015
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.7908
Diferența 0.0118
Zi precendentă 4.779
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9764 RON
USD flag1 USD = 4.7908 RON
GBP flag1 GBP = 5.9910 RON
CHF flag1 CHF = 5.3538 RON
AUD flag1 AUD = 2.9842 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3309 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4194 RON
SEK flag1 SEK = 0.4341 RON
XAU flag1 XAU = 401.4137 RON
Monede Crypto
1 BTC = 447897.26RON
1 ETH = 15397.25RON
1 LTC = 440.27RON
1 XRP = 10.04RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16763.532.06%
BET-BK3130.061.85%
BET-EF910.451.97%
BET-FI61691.480.75%
BET-NG1211.622.28%
BET-TR36966.802.06%
BET-TRN35931.642.06%
BET-XT1447.601.97%
BET-XT-TR3138.061.97%
BET-XT-TRN3056.671.97%
BETAeRO867.97-0.75%
BETPlus2478.482.01%
RTL37359.232.14%

Comunicate de presa

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik
Florin Barbu / FOTO: Facebook

Florin Barbu, ministrul Agriculturii, propune investiții majore în agricultură

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel