Programul Casa Verde Fotovoltaice începe pe 22 decembrie. Care sunt noutățile

Matei Ion |
Data actualizării: | Data publicării:
Bugetul alocat pentru acest program de ridică la 263,7 milioane de lei
Bugetul alocat pentru acest program de ridică la 263,7 milioane de lei

Persoanele fizice interesate să se înscrie în Programul Casa Verde Fotovoltaice se pot adresa instalatorilor validaţi în vederea înscrierii în program, începând cu data de 22 decembrie, a anunţat, vineri, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), într-un comunicat transmis AGERPRES.

Bugetul alocat pentru acest program de ridică la valoarea de 263,7 milioane de lei, iar în plus, pentru a creşte şansele utilizării integrale a bugetului alocat, în aplicaţia informatică, se va perrmite înscrierea în limita a 150% din valoarea alocată fiecărei regiuni.

"Având în vedere interesul major de care se bucură acest program, estimăm că bugetul alocat sesiunii care va fi lansată săptămâna viitoare va fi epuizat destul de rapid, dar asigurăm solicitanţii că fondurile vor fi suplimentate. Pentru anul viitor, vom aloca un buget total de 650 milioane lei. Planificăm ca timp de 10 luni, începând cu luna ianuarie 2022, programul să se desfăşoare lunar cu un buget de 65 milioane lei/lună, urmând ca, în luna noiembrie, bugetul alocat să aibă o valoare echivalentă cu suma neutilizată din primele 10 luni de desfăşurare a programului. Astfel, vom putea aproba toţi solicitanţii care vor dori să participe în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice", a declarat Barna Tanczos, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Potrivit MMAP, scopul programului îl reprezintă creşterea eficienţei energetice, îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, prin utilizarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică necesară consumului propriu şi livrarea surplusului în sistemul energetic naţional.

Finanţarea se acordă în pondere de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 de lei. Suma finanţată de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) se scade de către instalatorul validat din valoarea totală a facturii, iar diferenţa se suportă de beneficiarul final, din surse financiare proprii.

Soluția energetică în România, panourile fotovoltaice?

Cheltuielile eligibile în cadrul programului sunt cele cu achiziţia sistemului de panouri fotovoltaice cu putere minimă instalată de 3kWp (având ca principale părţi componente: panouri fotovoltaice; invertor/invertoare; structura de susţinere a sistemului; tablou electric curent continuu/curent alternativ), cu montajul şi punerea în funcţiune a sistemului de panouri fotovoltaice, respectiv TVA aferentă cheltuielilor eligibile.

Implementarea proiectului se va realiza în cel mult 12 luni de la semnarea contractului de finanţare nerambursabilă, termen în care trebuie realizată instalaţia şi încheiate formalităţile privind recepţia sistemului de panouri fotovoltaice şi obţinerea certificatului de racordare.

Monitorizarea finanţării acordate în cadrul Programului, a investiţiilor realizate, precum şi a respectării condiţiilor prevăzute în Ghidul de finanţare se face de AFM, pe o perioadă de şase ani de la data obţinerii de către beneficiarul final a certificatului de racordare.

AFM a publicat, pe site-ul instituţiei, lista instalatorilor validaţi în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9767
Diferența 0.0006
Zi precendentă 4.9761
USD
Azi 4.7959
Diferența 0.0110
Zi precendentă 4.7849
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9767 RON
USD flag1 USD = 4.7959 RON
GBP flag1 GBP = 5.9541 RON
CHF flag1 CHF = 5.2638 RON
AUD flag1 AUD = 2.9822 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3111 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0310 RON
NOK flag1 NOK = 0.4233 RON
SEK flag1 SEK = 0.4339 RON
XAU flag1 XAU = 430.9044 RON
Monede Crypto
1 BTC = 487361.56RON
1 ETH = 15894.09RON
1 LTC = 614.31RON
1 XRP = 14.47RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16999.70-0.08%
BET-BK3192.68-0.01%
BET-EF922.92-0.13%
BET-FI62990.130.05%
BET-NG1228.900.04%
BET-TR37487.18-0.08%
BET-TRN36437.46-0.08%
BET-XT1466.86-0.05%
BET-XT-TR3179.81-0.05%
BET-XT-TRN3097.34-0.05%
BETAeRO888.470.37%
BETPlus2512.21-0.05%
RTL37875.76-0.11%

Opinii

Profesorul de economie Mircea Coșea
Profesorul Mircea Coșea

Reducerea personalului bugetar: soluție sau populism? Mircea Coșea explică ce este greșit

Profesorul de economie Mircea Coșea oferă o...

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Comunicate de presa

Tudor Manea

eMAG și HeyBlu anunță achiziția Orange Money

eMAG și HeyBlu, companie de servicii...

Transelectrica

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel