Program de screening pentru cancerul colorectal din 16 septembrie

Dana Mihai |
Data actualizării: | Data publicării:
Screening pentru cancerul colorectal
Screening pentru cancerul colorectal

Un program de screening pentru cancerul colorectal - ''Învinge cancerul colorectal. Un test pentru viaţă'' - va fi derulat din 16 septembrie. În cadrul proiectului pilot, un număr de 1.500 de bucureşteni aflaţi în grupa de risc (persoane cu vârste peste 55 de ani) vor beneficia gratuit de teste medicale specifice în depistarea cancerului colorectal.

În funcţie de evoluţia şi rezultatele programului, Primăria Capitalei, prin Centrul pentru Seniori al Municipiului Bucureşti, şi instituţiile partenere - Asociaţia "Sănătate pentru Comunitate" şi Centrul Medical Neolife - iau în calcul posibilitatea extinderii acestuia. Directorul Centrului pentru Seniori al Municipiului Bucureşti, Alexandra Dobre, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că acesta este un proiect necesar.

Cancerul devine prima cauză de deces în țările bogate


"Este un proiect foarte necesar. Ne dorim ca prin acest program să completăm seria de activităţi medicale pe care am început-o în urmă cu un an. Înscrierile vor începe luni, 16 septembrie, începând cu ora 9,00, la Biroul de Relaţii cu Publicul al centrului din strada Ion Filitti nr. 8, sector 3, Bucureşti. Cele 1.500 de teste sunt un prim pas", a spus Alexandra Dobre. Potrivit acesteia, cei care se înscriu pentru a beneficia de teste trebuie să aibă vârsta minimă de 55 de ani şi domiciliul sau reşedinţa în Bucureşti.

Beneficiarii din program vor efectua testele FIT în baza unor vouchere, iar probele vor fi aduse la laboratoarele specializate din cadrul Centrului Medical Neolife. În eventualitatea apariţiei unei suspiciuni, persoanele vor fi direcţionate către medicii specialişti în vederea efectuării unei endoscopii sau colonoscopii şi a analizelor anatomo-patologice.

Conform specialiştilor, supravieţuirea în cazul pacienţilor care au descoperit boala în stadiu incipient, localizat, este de 90%. În cazul în care diagnosticul se pune într-un stadiu avansat al bolii, rata de supravieţuire este de cel mult 20%, anunță Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.977
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9771
USD
Azi 4.5998
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.6005
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9770 RON
USD flag1 USD = 4.5998 RON
GBP flag1 GBP = 5.9509 RON
CHF flag1 CHF = 5.2151 RON
AUD flag1 AUD = 2.8796 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.2014 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4393 RON
SEK flag1 SEK = 0.4599 RON
XAU flag1 XAU = 463.2781 RON
Monede Crypto
1 BTC = 390814.28RON
1 ETH = 8691.64RON
1 LTC = 384.64RON
1 XRP = 9.72RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %

Comunicate de presa

Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...

Gabriel Blăniță, Colliers

Tot mai puțini români își permit o locuință. Chiria, o alternativă

Doar 73% dintre românii din mediul urban...

ANAF / Foto: DCBusiness

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel