BANAT
Vremea se va încălzi până în cursul zilei de joi (8 iulie), va deveni caniculară, cu o medie a temperaturilor maxime în jurul a 36 de grade. Treptat, până la sfârșitul intervalului, maximele termice vor avea tendința de scădere spre o medie regională de 31 de grade. Temperaturile minime vor fi în creștere, iar până vineri (9 iulie) media acestora va ajunge să se situeze în jurul a 20 de grade. Apoi, până la sfârșitul intervalului de anticipație, valorile nocturne vor marca o scădere ușoară, iar media acestora va ajunge la 17...18 grade.
Probabilitatea de apariție a manifestărilor specifice instabilității atmosferice va fi în creștere după data de 13 iulie, când vor fi posibile averse torențiale și cantități importante de apă.
CRIŞANA
Valorile diurne vor fi în creștere până cursul zilei de joi (8 iulie), vremea va deveni caniculară, iar maximele vor avea media în jurul a 35 de grade. Până la sfârșitul intervalului, temperaturile maxime vor avea tendința de scădere spre o medie regională de 30 de grade.
Temperaturile minime vor fi în creștere, iar până vineri (9 iulie) media acestora va ajunge să se situeze în jurul a 19 grade. Apoi, până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni, valorile nocturne vor marca o scădere ușoară, iar media acestora va ajunge la 16...17 grade.
Probabilitatea de apariție a manifestărilor specifice instabilității atmosferice va fi în creștere după data de 13 iulie, perioadă în care vor fi posibile averse torențiale și cantități importante de apă.
TRANSILVANIA
Valorile termice diurne vor fi în creștere până cursul zilei de vineri (9 iulie), vremea va deveni călduroasă, iar media maximelor se va situa în jurul a 31 de grade, valoare ce se va menține, cu ușoare variații, până în data de 13 iulie. După această dată, temperaturile maxime vor avea tendința de scădere spre o medie regională de 28 de grade. Temperaturile minime vor fi în creștere, iar până vineri (9 iulie) media acestora va ajunge să se situeze în jurul a 16 grade.
Apoi, până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni, vor fi variații ale valorilor nocturne, iar media acestora va oscila între 14 și 16 grade.
Probabilitatea de apariție a manifestărilor specifice instabilității atmosferice va fi ridicată la începutul primei săptămâni și după data de 13 iulie, când vor fi posibile averse torențiale și cantități importante de apă.
MARAMUREŞ
Valorile termice diurne vor fi în creștere până spre sfârșitul primei săptămâni (9 iulie), vremea va deveni călduroasă, iar media maximelor se va situa în jurul a 33 de grade. După această dată, temperaturile maxime vor avea tendința de scădere, mai accentuată după data de 13 iulie, spre o medie regională de 29 de grade. Temperaturile minime vor fi în creștere, iar până vineri (9 iulie) media acestora va ajunge să se situeze în jurul a 18 grade. Apoi, până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni, vor fi variații ușoare ale valorilor nocturne, iar media acestora va fi în general de 16...17 grade.
Probabilitatea de apariție a manifestărilor specifice instabilității atmosferice va fi ridicată la începutul primei săptămâni, dar mai ales după data de 13 iulie, când vor fi posibile averse torențiale și cantități importante de apă.
MOLDOVA
Valorile diurne vor fi în creștere până la începutul celei de-a doua săptămâni (13 iulie), vremea va deveni călduroasă, iar maximele vor avea media de 32...33 de grade. Până la sfârșitul intervalului, temperaturile maxime vor avea tendința de scădere spre o medie regională de 29 de grade. Temperaturile minime vor avea variații pe tot parcursul intervalului, cu cele mai ridicate medii, de 19 grade, la mijlocul primei săptămâni și în jurul datei de 14 iulie și cele mai scăzute, de 17 grade, în jurul datelor de 10 și 17 iulie.
Probabilitatea de apariție a manifestărilor specifice instabilității atmosferice va fi ridicată în primele zile ale intervalului și după data de 14 iulie, când vor fi posibile averse torențiale și cantități importante de apă.
DOBROGEA
Valorile diurne vor crește treptat până în data de 13 iulie, când vremea va deveni local călduroasă, iar maximele vor avea media de 31 de grade. Până la sfârșitul intervalului,temperaturile maxime vor avea tendința de scădere spre o medie regională de 29 de grade.
Temperaturile minime vor avea variații pe tot parcursul intervalului, cu cele mai ridicate medii, de 21 de grade, la mijlocul primei săptămâni și în jurul datei de 14 iulie și cele mai scăzute, de 19 grade, în jurul datei de 10 iulie.
Probabilitatea de apariție a manifestărilor specifice instabilității atmosferice va fi ridicată mai ales în primele zile ale intervalului, dar și după data de 15 iulie, când vor fi posibile averse torențiale și cantități importante de apă.
MUNTENIA
Variațiile temperaturilor diurne vor fi nesemnificative pe tot parcursul intervalului, vremea menținându-se călduroasă, izolat caniculară la începutul celei de-a doua săptămâni (13-14 iulie) când media maximelor va urca spre 34 de grade. Până la sfârșitul intervalului, temperaturile maxime vor avea tendința de scădere spre o medie regională de 31 de grade.
Temperaturile minime vor avea variații pe parcursul celor două săptămâni, cu cele mai ridicate medii, de 19 grade, la mijlocul primei săptămâni și în jurul datei de 15 iulie și cele mai scăzute, de 17 grade, în jurul datei de 10 iulie.
Probabilitatea de apariție a manifestărilor specifice instabilității atmosferice va fi mai ridicată în primele zile ale intervalului și după data de 14 iulie, când vor fi posibile averse torențiale și cantități importante de apă.
OLTENIA
Pe tot parcursul intervalului, valorile termice diurne vor avea ușoare variații, vremea menținându-se călduroasă, local caniculară în primele zile și la începutul celei de-a doua săptămâni (12-14 iulie), când media se va situa în jurul a 34 de grade. Până la sfârșitul intervalului, temperaturile maxime vor avea tendința de scădere spre o medie de 32 de grade.
Temperaturile minime vor avea variații pe parcursul celor două săptămâni, cu cele mai ridicate medii, în jurul a 19 grade, la mijlocul primei săptămâni și în jurul datei de 15 iulie și cele mai scăzute, de 17 grade, în jurul datei de 11 iulie.
Probabilitatea de apariție a manifestărilor specifice instabilității atmosferice va fi mai ridicată după data de 14 iulie, când vor fi posibile averse torențiale și cantități importante de apă.
LA MUNTE
Variațiile temperaturilor diurne vor fi nesemnificative pe tot parcursul intervalului, vremea menținându-se caldă mai ales în intervalul 7-14 iulie, când media maximelor se va situa în jurul a 22 de grade. Până la sfârșitul intervalului, temperaturile maxime vor avea tendința de scădere spre o medie de 19...20 de grade. Temperaturile minime vor avea variații ușoare pe parcursul celor două săptămâni, iar media acestora va oscila între 11 și 13 grade.
Probabilitatea de apariție a manifestărilor specifice instabilității atmosferice va fi mai ridicată în intervalul 5-8 iulie, dar mai ales după data de 13 iulie, când vor fi posibile averse torențiale și cantități importante de apă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.