Prognoză meteo pentru București. Urmează zile sufocante

Oana Pavelescu |
Data publicării:
Pe bucureșteni îi așteaptă zile caniculare
Pe bucureșteni îi așteaptă zile caniculare

Valorile termice prognozate pentru Bucureşti, în perioada următoarelor zile, vor depăşi 35 de grade Celsius, iar gradul de disconfort termic va fi ridicat, se precizează în prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), publicată miercuri. 

Conform specialiştilor, în intervalul 21 - 23 august, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi în cursul după-amiezelor pragul critic de 80 de unităţi în special în centrul oraşului. 

Cerul va fi mai mult senin, iar temperaturile maxime vor atinge 35 - 36 de grade Celsius. Vremea se va menţine călduroasă, iar disconfortul termic va continua să fie ridicat şi pe parcursul zilelor de sâmbătă (24 august) şi duminica (25 august). 

Meteorologii au emis, miercuri, o informare de disconfort termic accentuat, valabilă în următoarele trei zile, în majoritatea regiunilor ţării. 

Astfel, miercuri, joi şi vineri, disconfortul termic va fi ridicat îndeosebi în zonele de câmpie, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pe arii extinse pragul critic de 80 de unităţi. 

Pe parcursul zilei de miercuri, 21 august, local în vestul, nord-vestul, sudul şi sud-estul ţării, iar joi, 22 august, şi vineri, 23 august, cu precădere în sud se vor înregistra temperaturi maxime care vor atinge frecvent 35 de grade, iar izolat în jurul a 37 de grade, în special în Lunca Dunării. 

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, ANM va actualiza prognoza meteo. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența 0.0010
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.8284
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.8284
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.8284 RON
GBP flag1 GBP = 5.8939 RON
CHF flag1 CHF = 5.2980 RON
AUD flag1 AUD = 2.9955 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3512 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0310 RON
NOK flag1 NOK = 0.4242 RON
SEK flag1 SEK = 0.4329 RON
XAU flag1 XAU = 419.8038 RON
Monede Crypto
1 BTC = 506652.85RON
1 ETH = 16048.73RON
1 LTC = 582.64RON
1 XRP = 15.11RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16927.96-0.51%
BET-BK3177.08-0.52%
BET-EF918.80-0.43%
BET-FI63133.33-0.10%
BET-NG1227.02-0.12%
BET-TR37328.97-0.51%
BET-TRN36283.70-0.51%
BET-XT1462.93-0.47%
BET-XT-TR3171.25-0.47%
BET-XT-TRN3089.00-0.47%
BETAeRO879.90-0.73%
BETPlus2500.95-0.53%
RTL37682.56-0.48%

Opinii

Profesorul Mircea Coșea

Reducerea personalului bugetar: soluție sau populism? Mircea Coșea explică ce este greșit

Profesorul de economie Mircea Coșea oferă o...

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Adrian Negrescu

Verdict nemilos. Adrian Negrescu: Românii vor reveni la covrigi, ca în anii 1990

Analistul financiar Adrian Negrescu schițează...

Comunicate de presa

Foto: pexels.com
Consiliul Concurenței / Foto: DCBusiness
La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel