Prognoza meteo. Luna decembrie vine cu zăpadă, ceață și temperaturi NEOBIȘNUITE

Mara Ivan |
Data publicării:
Care au fost maximele și minimile lunii decembrie din alți ani
Care au fost maximele și minimile lunii decembrie din alți ani

Luna decembrie se caracterizează printr-o gamă variată de fenomene meteorologice, respectiv ninsoare, viscol şi ceaţă persistentă, în timp ce valorile termice vor marca o scădere, în medie, cu 4 - 6 grade Celsius faţă de noiembrie, conform caracterizării climatice a primei luni de iarnă, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Meteorologii susţin că în decembrie se pot înregistra şi temperaturi neobişnuite pentru această lună, de peste 15-20 de grade Celsius, dacă în zona ţării noastre pătrund mase de aer tropical ce produc creşteri spectaculoase ale valorilor termice.

"Luna de început a iernii, decembrie, se caracterizează printr-o gamă variată de fenomene meteorologice: ninsoare care asociată cu intensificări ale vântului determină producerea viscolului, fenomen ce se produce cel mai des în Câmpia Munteniei, în Dobrogea şi în estul Moldovei; ceaţă persistentă, mai ales în zonele de câmpie şi în depresiuni şi mai rar, lapoviţă şi ploaie. O influenţă deosebită asupra ţării noastre încep să aibă din această lună, dorsala anticiclonului est-european, care se extinde deasupra sud-estului Europei şi, într-o oarecare măsură, ciclonii mediteraneeni. Temperatura aerului marchează o scădere, în medie, cu 4 - 6 grade Celsius, faţă de ultima lună de toamnă", precizează specialiştii ANM.

Din datele înregistrate în perioada 1961-2020 la staţiile meteorologice din reţeaua Administraţiei Naţionale de Meteorologie se constată că în luna decembrie, valori pozitive ale temperaturii se înregistrează pe suprafeţe extinse din sudul şi vestul ţării precum şi din Dobrogea. Astfel, cele mai mari valori, de peste două grade Celsius, sunt specifice litoralului şi Depresiunii Oraviţa, iar cele cuprinse între 0 şi 2 grade Celsius caracterizează Dobrogea, cea mai mare parte a Câmpiei Române, Lunca Dunării şi dealurile şi câmpiile din vestul ţării. Valori negative, cuprinse în intervalul minus 4 şi 0 grade Celsius se regăsesc în Moldova, Transilvania, Maramureş şi în Dealurile Subcarpatice.

Temperatura medie scade la circa minus 6 şi minus 4 grade Celsius în depresiunile din estul Transilvaniei. În zonele montane, mediile de temperatură a aerului ating valori de minus 8 şi minus 6 grade Celsius, cu extindere mare în Carpaţii Orientali, dar şi în cei Meridionali unde, la altitudinile cele mai mari, aceasta coboară sub minus 8 grade Celsius.

"Invaziile maselor de aer rece continental polar sau arctic determină ca adesea nopţile să fie deosebit de geroase. De altfel, temperaturile minime absolute ale acestei luni au coborât frecvent sub minus 20 de grade Celsius, de exemplu în anii: 2002, 1998, 1996, 1948, 1927,1902, etc. Ani cu luni decembrie foarte reci au fost: 1962, 1977, 1991, 1998, 2001, 2002" , arată analiza meteorologilor.

Temperatura minimă absolută a lunii decembrie, din România, este minus 34,5 grade Celsius, înregistrată la Întorsura Buzăului, în data de 25 decembrie 1998. La Bucureşti, minima absolută este de minus 26,4 grade Celsius, înregistrată în 22 decembrie 1927, la Bucureşti-Filaret. La staţiile meteorologice Bucureşti-Băneasa şi Bucureşti-Afumaţi, temperatura minimă absolută a acestei luni este minus 25,6 grade Celsius, respectiv minus 21,5 grade Celsius, ambele înregistrate în 26 decembrie 2002.

"Chiar şi în decembrie, dar mai rar, pătrund până în zona ţării noastre mase de aer tropical ce produc creşteri spectaculoase ale valorilor termice. În astfel de condiţii sinoptice se pot înregistra temperaturi maxime ridicate, neobişnuite pentru această lună, peste 15-20 grade Celsius aşa cum s-a întâmplat în anii 1989, 1985, 1960, 1957, 1903 etc. Ani cu luni decembrie foarte calde au fost: 1979, 1982, 2015, 2019, 2020, etc." , transmit meteorologii.

Citește și Avertizare ANM. Cod galben de NINSORI în șase județe

Citește și Avertizare ANPC: Atenție ce cumpărați pentru Sărbătorile de iarnă

Temperatura maximă absolută a lunii decembrie în România este 23,4 grade Celsius, înregistrată la Câmpina, în data de 5 decembrie 1985.

La Bucureşti, maxima absolută este de 20,8 grade Celsius, înregistrată la staţia meteorologică Bucureşti-Filaret, în data de 3 decembrie 1903. La Bucureşti-Băneasa şi Bucureşti-Afumaţi, temperatura maximă absolută a acestei luni este 18,4 grade Celsius (9 decembrie 1960 şi 18 decembrie
1989), respectiv 18,8 grade Celsius (9 decembrie 1960).

În ceea ce priveşte regimul precipitaţiilor din această lună, acesta este caracterizat de cantităţi medii lunare mai ridicate în partea vestică a ţării ca urmare a advecţiilor de aer umed dinspre Marea Mediterană şi mai scăzute, în medie, cu 10 - 20 mm în cea estică.

Din datele înregistrate în perioada 1961-2020 la staţiile meteorologice din reţeaua Administraţiei Naţionale de Meteorologie se constată că în luna decembrie, cele mai mici valori, sub 30 mm, caracterizează cea mai mare parte a Podişului Moldovei, Podişul Târnavelor, precum şi Depresiunea Braşovului şi parţial Delta Dunării. În estul şi sudul Câmpiei Române, sudul Moldovei, Dobrogea şi mare parte din Podişul Transilvaniei precipitaţiile ating 30 - 40 mm, iar pe măsură ce înaintăm spre vest, cantităţile de precipitaţii cresc în medie la 40 - 50 mm în vestul şi centrul Câmpiei Române şi în Câmpia de Vest.

Potrivit ANM, valori ale cantităţii de precipitaţii medii multianuale de peste 50 mm se regăsesc în Carpaţii Occidentali, nordul Carpaţilor Orientali şi vestul Carpaţilor Meridionali unde, pe areale restrânse, acestea pot depăşi chiar 75 mm. Cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii din decembrie, înregistrată la staţiile meteorologice din România, este de 349,4 mm, la Stâna de Vale, în anul 1993.

La Bucureşti, maxima absolută lunară de precipitaţii este de 184,6 mm, înregistrată la Bucureşti-Filaret, în anul 1969. La staţiile meteorologice Bucureşti-Afumaţi şi Bucureşti-Băneasa, maxima absolută a cantităţii lunare de precipitaţii din decembrie, s-a înregistrat tot în anul 1969 şi are valoarea de 179,2 mm şi respectiv, 171,2 mm.

Ani cu luni decembrie foarte ploioase au fost: 1969, 1981, 1999, 2010, 2014, iar cu luni foarte secetoase: 1972, 1975, 2013, 2015 şi 2016. Cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii căzută în 24 de ore, din decembrie, înregistrată la staţiile meteorologice din România, este de 137,6 mm, la Stâna de Vale, în data de 24 decembrie 1995.

În Capitală, cantitatea maximă absolută de precipitaţii căzută în 24 de ore este de 58,6 mm, înregistrată în 3 decembrie 1911, la Bucureşti-Filaret. Maxima absolută a cantităţii lunare de precipitaţii căzută în 24 de ore, din decembrie, la staţia meteorologică Bucureşti-Afumaţi este 39,7 mm (4 decembrie 2010) şi 39,5 mm la Bucureşti-Băneasa (7 decembrie 1990). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9764
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9765
USD
Azi 4.7176
Diferența 0.0119
Zi precendentă 4.7057
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9764 RON
USD flag1 USD = 4.7176 RON
GBP flag1 GBP = 5.9544 RON
CHF flag1 CHF = 5.3172 RON
AUD flag1 AUD = 3.0468 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.3484 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0304 RON
NOK flag1 NOK = 0.4249 RON
SEK flag1 SEK = 0.4287 RON
XAU flag1 XAU = 393.2836 RON
Monede Crypto
1 BTC = 432590.05RON
1 ETH = 14894.17RON
1 LTC = 418.78RON
1 XRP = 5.27RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.58%
6 luni: 5.62%
12 luni: 5.66%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17423.52-1.22%
BET-BK3252.40-1.36%
BET-EF935.91-1.00%
BET-FI60672.53-0.32%
BET-NG1224.51-1.16%
BET-TR38427.26-1.22%
BET-TRN37350.85-1.22%
BET-XT1494.80-1.12%
BET-XT-TR3240.77-1.12%
BET-XT-TRN3156.69-1.12%
BETAeRO934.89-1.56%
BETPlus2578.32-1.18%
RTL38548.80-1.25%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel