Prognoza METEO 3 august. Cum va fi VREMEA

Antonia Popescu |
Data publicării:
Prognoza METEO 3 august. Cum va fi VREMEA
Prognoza METEO 3 august. Cum va fi VREMEA

Vremea se menţine călduroasă, caniculară în sud unde se vor atinge temperaturi maxime de până la 35 - 36 de grade celsius la umbră. Dacă până acum au fost perioade de instabilitate atmosferică în Transilvania şi zonele montane, de joi ploile se extind în majoritatea regiunilor. Vor fi frecvente descărcări electrice, averse, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină.

La noapte, cerul va fi variabil, cu înnorări, și vor fi intensificări ale vântului ce mai pot lua aspect de vijelie, descărcări electrice, averse și posibil grindină, mai ales la începutul intervalului, local în regiunile estice și pe arii restrânse la munte, în centrul și sud-estul teritoriului. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 12 grade în depresiuni şi 25 de grade pe litoral.

Ce riști dacă ai certificat fals de vaccinare

BUCUREȘTI. Valorile termice vor fi semnificativ mai scăzute decât în zilele precedente, dar disconfortul termic se va menţine relativ ridicat. Temperatura maximă va fi de 32…33 de grade, iar cea minimă de 19…21 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza, seara și din nou posibil spre sfârșitul intervalului. Vor fi posibile averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.

Valorile termice se vor pondera şi în regiunile sudice și sud-estice, astfel că doar local va mai fi disconfort termic relativ ridicat, iar în Lunca Dunării și caniculă. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 şi 35 de grade. Cerul va fi variabil și, mai ales după-amiaza și seara, vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului și, posibil, grindină, local la munte, în Moldova, în Muntenia și pe suprafețe mici în restul teritoriului. Temperaturile minime vor fi cuprinse, în general, între 12 și 22 de grade, cu cele mai ridicate valori pe litoral.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.977
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.9773
USD
Azi 4.7511
Diferența -0.0032
Zi precendentă 4.7543
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9770 RON
USD flag1 USD = 4.7511 RON
GBP flag1 GBP = 6.0054 RON
CHF flag1 CHF = 5.2851 RON
AUD flag1 AUD = 3.0237 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.3422 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0318 RON
NOK flag1 NOK = 0.4279 RON
SEK flag1 SEK = 0.4464 RON
XAU flag1 XAU = 448.4343 RON
Monede Crypto
1 BTC = 446168.48RON
1 ETH = 12555.21RON
1 LTC = 573.93RON
1 XRP = 11.44RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17467.67-0.33%
BET-BK3302.83-0.15%
BET-EF952.74-0.36%
BET-FI61415.16-1.21%
BET-NG1275.60-0.29%
BET-TR38519.13-0.33%
BET-TRN37440.47-0.33%
BET-XT1498.78-0.39%
BET-XT-TR3248.99-0.39%
BET-XT-TRN3164.74-0.39%
BETAeRO867.06-0.13%
BETPlus2577.08-0.34%
RTL38941.30-0.21%

Comunicate de presa

Janusz Bugajski, Senior Fellow la Jamestown Foundation din Washington DC
Vladimir Putin și Donald Trump, în 2017, în Vietnam / Foto Kremlin.ru.jpg
Turiști / Foto: Freepik

Avertizare de călătorie: Grevă naţională în Belgia

Posibile perturbări ale transportului public...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel