Producătorul show-ului ”Master Chef”, de vânzare. Cât costă

Mara Ivan |
Data publicării:
Numărul potențialilor cumpărători a scăzut treptat
Numărul potențialilor cumpărători a scăzut treptat

Grupul francez de media Banijay este pe punctul de a prelua cel mai mare producător audiovizual mondial, Endemol Shine, pentru o sumă de aproape două miliarde euro, a anunțat o sursă din apropierea acestui dosar, confirmând informaţiile apărute în presă. 

Publicaţiile franceze Le Figaro şi Les Echos au dezvăluit că discuţiile cu privire la preluarea Endemol de către Banijay, pentru o sumă de aproximativ două miliarde euro, inclusiv datoriile, sunt aproape de final.

Endemol, compania care produce serialul de succes "Black Mirror" sau emisiunile de divertisment 'The Voice' şi 'MasterChef', este deţinută de Disney şi fondul de investiţii Apollo Global Management. În iulie 2018, proprietarii Endemol au scos la vânzare compania pentru un preţ cuprins între 2,3 şi 3 miliarde euro, ceea ce a generat interesul mai multor cumpărători potenţiali. Treptat, pretendenţilor la preluarea Endemol, cu sediul în Olanda, s-a redus, iar grupul european RTL Group a anunţat că se retrage din cursă.

Citește și Tranzacție uriașă pe piața televiziunilor din Europa

Grupul francez Banijay, fondat de omul de afaceri francez Stéphane Courbit, este controlat de holdingul sau Lov Group şi societatea DeA Communications, proprietatea grupului italian De Agostini. Un acţionar minoritar este şi grupul Vivendi.

Împreună Endemol Shine şi Banijay ar realiza venituri anuale de aproape trei miliarde euro, devansând rivalul britanic ITV.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9772
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3734
Diferența 0.0158
Zi precendentă 4.3576
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9772 RON
USD flag1 USD = 4.3734 RON
GBP flag1 GBP = 5.8179 RON
CHF flag1 CHF = 5.2988 RON
AUD flag1 AUD = 2.7902 RON
DKK flag1 DKK = 0.6667 RON
CAD flag1 CAD = 3.1585 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4195 RON
SEK flag1 SEK = 0.4542 RON
XAU flag1 XAU = 468.2581 RON
Monede Crypto
1 BTC = 405516.08RON
1 ETH = 7677.33RON
1 LTC = 357.04RON
1 XRP = 9.47RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17407.000.44%
BET-BK3245.150.18%
BET-EF948.300.47%
BET-FI60346.66-0.97%
BET-NG1257.190.44%
BET-TR38385.340.44%
BET-TRN37310.430.44%
BET-XT1489.360.30%
BET-XT-TR3228.530.30%
BET-XT-TRN3144.850.30%
BETAeRO835.42-0.48%
BETPlus2566.300.40%
RTL38840.480.37%

Opinii

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea
Cosmin Marinescu

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel