Producătorul de bunuri de lux LVMH, cercetat în Italia pentru exploatare

DCBusiness Team |
Data publicării:
Louis Vuitton / sursa foto: Wikimedia Commons
Louis Vuitton / sursa foto: Wikimedia Commons

O filială italiană a gigantului francez LVMH, care produce mărci precum Louis Vuitton sau Hennesy, a fost plasată luni sub administrare judiciară, după ce o anchetă a arătat că a subcontractat lucrări unor firme cu capital chinezesc care au obligat muncitorii să lucreze până la epuizare.

Aceasta este al treilea caz de acest fel gestionat de tribunalul din Milano însărcinat cu măsurile preventive, care, în aprilie, a dat un verdict asemănător mărcii Giorgio Armani, pentru un motiv similar.

Italia găzduiește mii de mici producători care acoperă între 50% și 55% din producția globală de îmbrăcăminte de lux și articole din piele, a calculat compania de consultanță Bain.

Tribunalul din Milano a ordonat ca firma Manufacturers Dior SRL să fie plasată sub administrare judiciară timp de un an, se arată într-o copie a hotărârii consultată de Reuters. Compania va continua să funcționeze în această perioadă.

Ancheta Dior s-a concentrat asupra a patru furnizori chinezi care angajau 32 de muncitori în fabrilile din împrejurimile orașului Milano, dintre care doi erau imigranți ilegali, în timp ce alți șapte lucrau fără documentele necesare.

Personalul a trăit și a lucrat „în condiții de igienă și sănătate care sunt sub nivelul minim cerut de o abordare etică”, se arată în document.

Acțiunile LVMH și-au extins pierderile anterioare la aflarea veștii deciziei instanței. Acestea au închis în scădere cu 2,2%.

Delphine Arnault este președinte și director general al Dior, a doua mare marcă de modă deținută de LVMH. Ea este cel mai mare copil al lui Bernard Arnault, care conduce imperiul LVMH și se numără printre cei mai bogați oameni din lume. Familia Arnault controlează o participație de 42% din LVMH.

În hotărârea tribunalului, judecătorii au declarat că muncitorii au fost obligați să doarmă la locul de muncă pentru a avea „forță de muncă disponibilă 24 de ore pe zi”.

Datele care cartografiază consumul de energie electrică au arătat „cicluri de producție zi-noapte fără întreruperi, inclusiv în timpul sărbătorilor”.

Proprietarii firmelor contractante și subcontractante sunt anchetați de procurorii din Milano pentru exploatarea muncitorilor și angajarea de persoane la negru.

Ancheta asupra brandului Armani a scos la iveală, de asemenea, faptul că printre furnizorii brandului italian de modă se numără producători chinezi care au încălcat legile privind protecția lucrătorilor. Grupul Armani a declarat la momentul respectiv că a căutat întotdeauna să „reducă la minimum abuzurile din lanțul de aprovizionare”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9773
USD
Azi 4.3756
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3756
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.3756 RON
GBP flag1 GBP = 5.7940 RON
CHF flag1 CHF = 5.3554 RON
AUD flag1 AUD = 2.7801 RON
DKK flag1 DKK = 0.6666 RON
CAD flag1 CAD = 3.1510 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4153 RON
SEK flag1 SEK = 0.4498 RON
XAU flag1 XAU = 467.2986 RON
Monede Crypto
1 BTC = 369886.49RON
1 ETH = 6971.34RON
1 LTC = 334.65RON
1 XRP = 9.10RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17071.850.07%
BET-BK3179.300.04%
BET-EF930.640.08%
BET-FI60535.950.69%
BET-NG1234.820.05%
BET-TR37646.290.07%
BET-TRN36592.070.07%
BET-XT1464.390.12%
BET-XT-TR3174.410.12%
BET-XT-TRN3092.130.12%
BETAeRO845.040.30%
BETPlus2519.210.06%
RTL38126.600.08%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel