Harghita. Producătorii de cartofi se confruntă cu o problemă fără precedent

Matei Ion |
Data publicării:
Producătorii de cartofi din Harghita au o problemă nemaiîntâlnită până acum
Producătorii de cartofi din Harghita au o problemă nemaiîntâlnită până acum

Producătorii din Harghita au început recoltarea cartofului, care este cultura de bază în judeţ însă se confruntă cu o problemă pe care până acum nu au avut-o.

Şeful Direcţiei Agricole Harghita, Torok Jeno, a declarat pentru AGERPRES că recoltatul a început în tot judeţul, iar producţia este una relativ bună, în medie de 26 de tone la hectar.

Principala problemă cu care se confruntă producătorii din judeţ este aceea a lipsei forţei de muncă, pe fondul restricţiilor impuse de pandemia de COVID-19.

Torok Jeno a precizat că este destul de greu de asigurat cazarea şi distanţarea socială pentru muncitorii aduşi din alte judeţe, motiv pentru care unii producători lucrează cu muncitori mai puţini şi prelungesc timpul de recoltare, alţii folosesc muncitori din zonă, cărora le asigură transportul spre casă, iar o parte dintre ei se îndreaptă spre recoltarea mecanizată.

Potrivit sursei citate, probleme cu lipsa forţei de muncă au fost şi în alţi ani, dar acum s-au amplificat, din cauza restricţiilor impuse, de aceea recoltarea mecanizată începe să prindă teren.

Comerțul mondial de grâu, afectat de fenomenele meteo extreme
Şeful Direcţiei Agricole Harghita a mai spus că producătorii din judeţ speră într-un preţ bun al cartofului, în contextul în care în acest an au cheltuit sume importante pentru combaterea buruienilor şi pentru stoparea atacului manei.

"Deşi primăvara a fost secetoasă, cartoful nu a suferit, pentru că are rezervă de apă din tuberculi. După răsărire, a început o perioadă aproape normală, iar în iunie şi iulie au fost multe precipitaţii, condiţiile fiind favorabile atât pentru dezvoltarea cartofului, dar şi pentru mană. Oamenii au învăţat din greşeala de acum doi ani, când au scăpat mana din mână şi în acest an au cheltuit, au făcut tratamente mai multe şi majoritatea culturilor au fost salvate şi până la urmă avem o producţie de cartofi bună. (...) Dar avem grija preţului, pentru că s-a cheltuit destul de mult şi combaterea buruienilor a fost mai greoaie", a spus Torok Jeno.

Acesta a făcut apel către cumpărători să consume cartofi româneşti, care au calitate mai bună şi sunt mai sănătoşi decât cei aduşi din import.

În Harghita, cartoful este cultura de bază şi a fost cultivat, în 2020, pe 7.100 de hectare, în ultimii ani suprafaţa scăzând din cauza preţurilor mici înregistrate la valorificarea recoltei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9773
USD
Azi 4.3756
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3756
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.3756 RON
GBP flag1 GBP = 5.7940 RON
CHF flag1 CHF = 5.3554 RON
AUD flag1 AUD = 2.7801 RON
DKK flag1 DKK = 0.6666 RON
CAD flag1 CAD = 3.1510 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4153 RON
SEK flag1 SEK = 0.4498 RON
XAU flag1 XAU = 467.2986 RON
Monede Crypto
1 BTC = 386048.38RON
1 ETH = 7123.65RON
1 LTC = 350.35RON
1 XRP = 9.28RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17071.850.07%
BET-BK3179.300.04%
BET-EF930.640.08%
BET-FI60535.950.69%
BET-NG1234.820.05%
BET-TR37646.290.07%
BET-TRN36592.070.07%
BET-XT1464.390.12%
BET-XT-TR3174.410.12%
BET-XT-TRN3092.130.12%
BETAeRO845.040.30%
BETPlus2519.210.06%
RTL38126.600.08%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel