Producătorii scutiți de acciză de la 1 februarie. Condițiile care trebuie îndeplinite

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Cei vizați trebuie să afle care sunt condițiile
Cei vizați trebuie să afle care sunt condițiile

A doua lună a anului 2022 vine cu numeroase schimbări. Pe lângă modificările legate de regimul de carantină și de certificatul verde, pe fondul pandemiei de COVID-19, din 1 februarie se schimbă și o serie de prevederi ale Codului fiscal. 

Astfel, începând din 1 februarie, producția de alcool din fructe, organizată acasă, pentru consum propriu, cu sisteme de distilare înregistrate la autorități, nu va fi doar posibilă, dar și scutită de accize, în limita a 50 de litri anual.

Noua prevedere se regăsește în OUG nr. 4/2022, publicată deja în Monitorul Oficial și care modifică destul de mult Codul fiscal la capitolul accizelor, astfel încât să ne aliniem normelor în vigoare la nivel european. Un tip de produs pe care sunt aplicate accizele este alcoolul și, implicit, băuturile alcoolice. Acizele se aplică pe: 

- bere sau amestecuri de bere cu băuturi nealcoolice;

- vin;

- alte băuturi fermentate, cum ar fi cidrul;

- produse intermediare, ca sherry sau porto;

- alcool etilic/băuturi spirtoase.

„Este scutit de la plata accizelor alcoolul din fructe, în limita a 50 de litri anual, consumat de o persoană fizică, de către membrii familiei acesteia sau de către musafiri, cu condiția ca niciun fel de vânzare să nu aibă loc, iar alcoolul din fructe, indiferent de concentrația acestuia, să fie:

a) produs de respectiva persoană fizică din fructe deținute, cultivate și furnizate de respectiva persoană fizică de pe o suprafață de teren deținută în temeiul unui drept real, utilizând un dispozitiv de distilare simplu, de mici dimensiuni, înregistrat la autoritatea competentă, și/sau

b) produs pentru respectiva persoană fizică în distilerii autorizate din fructele deținute, cultivate și furnizate de respectiva persoană fizică de pe o suprafață de teren deținută în temeiul unui drept real”, se arată în documentul menționat mai sus.  

Citește și Cine profită de creșterea prețului la gaze. Dumitru Chisăliță explică

Prevederea se referă, după cum precizează Avocatnet la alcoolul din producția proprie, fie că asta înseamnă distilarea lui acasă, cu mici dispozitive (dar neapărat înregistrate la autorități), fie produs în distilerii autorizate, dar cu fructele proprietatea persoanei respective - nu cumpărate!

„Se exceptează de la plata accizelor berea, vinul, băuturile fermentate, altele decât bere și vinuri, liniștite sau spumoase, produse de persoane fizice și consumate de către aceștia, de către membrii familiei acestora sau de către musafiri, cu condiția ca nici un fel de vânzare să nu aibă loc”, mai prevede noua ordonanță.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9768
Diferența -0.0002
Zi precendentă 4.977
USD
Azi 4.5625
Diferența -0.0170
Zi precendentă 4.5795
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9768 RON
USD flag1 USD = 4.5625 RON
GBP flag1 GBP = 5.9082 RON
CHF flag1 CHF = 5.1610 RON
AUD flag1 AUD = 2.8781 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.1656 RON
HUF flag1 HUF = 0.0125 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4278 RON
SEK flag1 SEK = 0.4500 RON
XAU flag1 XAU = 439.0006 RON
Monede Crypto
1 BTC = 378502.45RON
1 ETH = 8653.69RON
1 LTC = 415.32RON
1 XRP = 10.59RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17270.40-0.51%
BET-BK3265.98-0.20%
BET-EF937.91-0.51%
BET-FI62198.340.09%
BET-NG1246.50-0.65%
BET-TR38084.11-0.51%
BET-TRN37017.63-0.51%
BET-XT1485.33-0.43%
BET-XT-TR3219.84-0.43%
BET-XT-TRN3136.38-0.43%
BETAeRO871.170.67%
BETPlus2550.14-0.53%
RTL38373.34-0.51%

Opinii

În grabă / FOTO: Freepik

Economia României în 2025. Adrian Negrescu: Pericol de recesiune tehnică

Prețurile cresc, deși inflația a stagnat,...

Calcule și verificări / FOTO: Freepik

Impozit de 70%. Adrian Negrescu: Este ca o confiscare a banilor românilor

Analistul financiar Adrian Negrescu a...

Analistul financiar Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

China se îndreaptă spre Europa! Negrescu: Cum poate profita România de această schimbare?

Analistul financiar Adrian Negrescu a vorbit,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel