Prioritățile UE pentru următoarii cinci ani, pe agenda de lucru a reuniunii de la Palatul Cotroceni

DCBusiness Team |
Data publicării:
Klaus Iohannis, la Bruxelles / Foto: Cotroceni
Klaus Iohannis, la Bruxelles / Foto: Cotroceni

Preşedintele Klaus Iohannis va găzdui miercuri, la Palatul Cotroceni, împreună cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, o reuniune de lucru dedicată pregătirii viitoarei Agende strategice a Uniunii Europene, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

Potrivit unui comunicat transmis marţi AGERPRES, la reuniune vor mai participa premierii Belgiei, Ungariei şi Croaţiei.

"Consultările organizate la Bucureşti se înscriu în cadrul unui proces mai amplu de definire a priorităţilor Uniunii Europene pentru perioada 2024 - 2029, demarat cu prilejul reuniunii informale a Consiliului European de la Granada, din 6 octombrie 2023, când dezbaterile liderilor din statele membre UE au relevat interesul pentru plasarea, în prim-planul agendei europene, a aspectelor privind securitatea şi apărarea, implicarea la nivel mondial şi extinderea Uniunii, respectiv consolidarea rezilienţei şi a competitivităţii Uniunii. Pe baza coordonatelor stabilite la Granada, discuţiile din cadrul reuniunii de la Palatul Cotroceni vor reprezenta o oportunitate de aprofundare a acestor elemente şi de analiză a liniilor de acţiune la nivelul Uniunii Europene în sensul realizării obiectivelor comune de consolidare a profilului UE la nivel internaţional, de asigurare a prosperităţii şi de promovare şi protejare a democraţiei şi valorilor europene", precizează Administraţia Prezidenţială.

Discuţiile de pregătire a Agendei strategice pentru următorul ciclu instituţional vor continua la nivelul liderilor UE, cu obiectivul de a fi adoptată de către Consiliul European la reuniunea programată la finalul lunii iunie a acestui an.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9728
Diferența -0.0008
Zi precendentă 4.9736
USD
Azi 4.8266
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.8269
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9728 RON
USD flag1 USD = 4.8266 RON
GBP flag1 GBP = 5.9363 RON
CHF flag1 CHF = 5.2812 RON
AUD flag1 AUD = 2.9850 RON
DKK flag1 DKK = 0.6665 RON
CAD flag1 CAD = 3.3502 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4227 RON
SEK flag1 SEK = 0.4330 RON
XAU flag1 XAU = 415.8147 RON
Monede Crypto
1 BTC = 455760.73RON
1 ETH = 15772.70RON
1 LTC = 498.35RON
1 XRP = 11.54RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17052.60-0.24%
BET-BK3196.410.27%
BET-EF925.75-0.28%
BET-FI63165.971.41%
BET-NG1229.290.05%
BET-TR37603.82-0.24%
BET-TRN36550.85-0.24%
BET-XT1472.73-0.05%
BET-XT-TR3192.52-0.05%
BET-XT-TRN3109.71-0.05%
BETAeRO895.990.04%
BETPlus2520.75-0.25%
RTL37927.27-0.33%

Opinii

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Adrian Negrescu

Verdict nemilos. Adrian Negrescu: Românii vor reveni la covrigi, ca în anii 1990

Analistul financiar Adrian Negrescu schițează...

Mircea Coșea

Comunicate de presa

La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...

PLG / FOTO: Captură ecran
Delta Dunării / FOTO: Wikipedia

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel