Prințul William s-a resemnat cu rolul lui. Nu mai poate

Simona Haiduc |
Data actualizării: | Data publicării:
William și Harry. Relația celor doi frați pare iremediabil distrusă
William și Harry. Relația celor doi frați pare iremediabil distrusă

Prințul William, al doilea în ordinea succesiunii la tronul Regatului Unit, s-a săturat. În orice caz așa susține editorialistul Dan Wootton, de la The Sun. A încercat ani de zile, a făcut ce se putea face, a afirmat jurnalistul la emisiunea The Royal Beat, unde experții invitați discută despre familia regală a Marii Britanii. 

Prințul William s-a săturat să salveze reputația prințului Harry, explică Dan Wootton. Jurnalistul susține că ducele de Cambridge era disperat să-și ajute fratele, dar acum s-a resemnat: nu mai este în stare să-l scoată pe Harry din toate încurcăturile și situațiile penibile în care intră din cauza comportamentului său imprudent.

„A încercat ani de zile să-l supravegheze pe Harry, să-i fie mereu sprijin și prieten adevărat. Acum însă cred că simte că nu poate face nimic”, a declarat Wootton. „A făcut tot posibilul să-l protejeze pe Harry. Acest lucru a continuat mulți, foarte mulți ani”, a continuat expertul, adăugând că ”multe dintre răutățile ducelui de Sussex au trecut neobservate, pentru că fratele său William a știut să aplaneze totul”.

Citește și Prințul Harry: Un an departe de casă. Meghan pregătește LOVITURA

Prezentă la aceeași emisiune, autoarea cărților despre familia regală, Katie Nicholl, a adăugat că frații nu vor fi niciodată la fel de apropiați ca înainte. Totuși, potrivit spuselor sale, în cele nouă luni care au trecut de când prințul Harry și soția sa, Meghan Markle, au părăsit familia regală, relațiile dintre frați s-au îmbunătățit.

„Știu că țin legătura, vorbesc. Știu că Harry a trimis o grămadă de cadouri copiilor ducelui de Cambridge. Și de sărbători se vor suna și vorbi pe Zoom ”, a afirmat Nicoll.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.977
Diferența 0.0001
Zi precendentă 4.9769
USD
Azi 4.6544
Diferența -0.0787
Zi precendentă 4.7331
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9770 RON
USD flag1 USD = 4.6544 RON
GBP flag1 GBP = 5.9694 RON
CHF flag1 CHF = 5.2472 RON
AUD flag1 AUD = 2.9246 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.2356 RON
HUF flag1 HUF = 0.0125 RON
JPY flag1 JPY = 0.0312 RON
NOK flag1 NOK = 0.4212 RON
SEK flag1 SEK = 0.4512 RON
XAU flag1 XAU = 436.1308 RON
Monede Crypto
1 BTC = 415985.79RON
1 ETH = 10215.24RON
1 LTC = 481.40RON
1 XRP = 11.58RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17365.141.48%
BET-BK3274.641.88%
BET-EF944.401.45%
BET-FI61508.220.09%
BET-NG1260.671.79%
BET-TR38293.021.48%
BET-TRN37220.691.48%
BET-XT1489.841.36%
BET-XT-TR3229.621.36%
BET-XT-TRN3145.891.37%
BETAeRO861.78-0.17%
BETPlus2563.401.44%
RTL38618.401.40%

Opinii

Vladimir Putin / Foto: kremlin.ru

WSJ: Răbdarea lui Putin dă roade: Occidentul începe să cedeze

După ani de izolare și sancțiuni, răbdarea lui...

Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook
Volodimir Zelenski în timpul întâlnirii cu JD Vance la Munchen

Scandalul din Biroul Oval împarte republicanii în două tabere

Întâlnirea tensionată la Casa Albă între...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel