Prima reuniune a Consiliului Naţional al Muntelui(CNM), sub coordonarea premierului Nicolae Ciucă

DCBusiness Team |
Data publicării:

Astăzi, 20 aprilie 2023, sub coordonarea prim-ministrului Nicolae-Ionel Ciucă, a avut loc prima reuniune a Consiliului Naţional al Muntelui(CNM), organism ce va asigura cooperarea între Guvern şi reprezentanţii zonei montane, pentru punerea în aplicare a strategiilor şi politicilor specifice acesteia.

În cadrul întâlnirii, premierul Nicolae-Ionel Ciucă, alături de ministrul Agriculturii, Petre Daea, a discutat cu reprezentanţii zonei montane care au prezentat principalele nevoi şi probleme existente pe fiecare grupă de munţi în parte.

Consiliul Naţional al Muntelui este prezidat de prim-ministrul României, cuprinde 23 de membri numiţi prin Decizia Prim-Ministrului României nr. 29/07.02.2023 şi a fost constituit în baza Legii muntelui nr. 197/2018 şi a Hotărârii de Guvern nr. 332/2019 privind stabilirea componenţei, atribuţiilor şi responsabilităţilor comitetului de masiv şi a Consiliului Naţional al Muntelui, cu modificările şi completările ulterioare.

Din componenţa Consiliului Naţional al Muntelui fac parte şi preşedinţii Comitetelor de masiv, cărora le revine importanta sarcină de a identifica la nivelul fiecărei grupe de munţi problemele cu care se confruntă comunităţile montane şi de a elabora propuneri de politici publice în domeniul protecţiei şi dezvoltării durabile a zonei montane, programe de investiţii, propuneri de modificare a legislaţiei, care cu sprijinul Consiliului Naţional al Muntelui să fie promovate şi aprobate de către Guvern sau Parlament pentru a contribui la creşterea nivelului de trai al populaţiilor montane şi stabilizarea populaţiei în zonele montane.

În cadrul întâlnirii au fost semnalate nevoi distincte, cum ar fi corelarea legislaţiei în domeniul sănătăţii, sanitar-veterinar, turismului, mediului, agriculturii şi dezvoltării rurale, educaţiei, corelarea şi completarea legislaţiei cu prevederi privind reglementarea circulaţiei cu mijloace motorizate în zona montană şi ariile protejate (afectarea pădurilor, păşunilor, proprietăţilor publice şi private, afectarea biodiversităţii şi peisajului montan etc.), soluţii pentru protejarea fermierilor şi turiştilor de urşi şi alte animale sălbatice, mai ales în cazul drumeţilor - modificarea/completarea legislaţiei de mediu, a vânătorii, soluţii pentru diminuarea poluării în vederea repopulării râurilor cu anumite specii de peşti, acordarea unor compensaţii, a unui sprijin suplimentar pentru locuitorii zonei montane şi încurajarea clasificării ca ecodestinaţii turistice a zonelor montane.

"Dezvoltarea şi protecţia zonei montane a României reprezintă un obiectiv naţional strategic, iar pentru îndeplinirea lui trebuie să acţionăm cât mai rapid. Vom folosi toate pârghiile necesare pentru a dezvolta acest areal în mod durabil, mai ales pentru valorificarea produselor agroalimentare, prin armonizarea pe termen lung între producţie şi consum pe de o parte, dar şi prin protejarea unui mediu prielnic vieţii, culturii şi tradiţiilor pe de altă parte", a afirmat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.

Asta reliefează faptul că fiecare Grupă de munţi are un specific aparte, iar membrii Consiliului au un rol esenţial pentru dezvoltarea pe termen lung a zonei montane, activitatea fiind una continuă şi de durată, iar deciziile şi propunerile trebuie luate împreună pentru ca ele să aibă impactul scontat pentru fiecare grupă de munţi.

În fapt, Consiliul Naţional al Muntelui va contribui la schimbarea în bine a vieţii locuitorilor din comunităţile montane.

Constituirea Consiliului reprezintă un pas dintr-un demers gândit pentru viitor, care va permite ca propunerile de politici publice înaintate de dumneavoastră să fie materializate şi să schimbe viitorul arealului montan, prin menţinerea populaţiei în zona montană, stimularea activităţilor ce pot fi întreprinsă în această zonă cu specific aparte care să conducă la dezvoltarea economiei locale şi, implicit, a celei naţionale.

Comitetele de Masiv şi Consiliul Naţional al Muntelui intră în sarcina directă a Agenţiei Naţionale a Zonei Montane.

La întâlnirea de la Palatul Victoria au participat: secretarii de stat din cadrul ministerelor Agriculturii, Sănătăţii, Economiei, Afaceri Interne, Dezvoltării, Educaţiei, Mediului, reprezentanţi ai Cancelariei Prim-Ministrului, ai Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, ai Agenţiei Naţionale a Zonei Montane, preşedinţii Comitetelor de masiv, precum şi reprezentanţi ai mediului de afaceri, academic, asociativ şi al administratorului fondului cinegetic.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9767
Diferența 0.0008
Zi precendentă 4.9759
USD
Azi 4.7456
Diferența -0.0286
Zi precendentă 4.7742
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9767 RON
USD flag1 USD = 4.7456 RON
GBP flag1 GBP = 5.9683 RON
CHF flag1 CHF = 5.3349 RON
AUD flag1 AUD = 3.0901 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.3995 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4295 RON
SEK flag1 SEK = 0.4320 RON
XAU flag1 XAU = 407.8725 RON
Monede Crypto
1 BTC = 442903.95RON
1 ETH = 16131.86RON
1 LTC = 438.64RON
1 XRP = 6.70RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.81%
6 luni: 5.87%
12 luni: 5.92%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16982.34-0.89%
BET-BK3124.99-1.67%
BET-EF917.82-0.63%
BET-FI59910.56-1.17%
BET-NG1208.60-0.38%
BET-TR37450.97-0.89%
BET-TRN36402.16-0.89%
BET-XT1457.41-0.99%
BET-XT-TR3159.46-0.99%
BET-XT-TRN3077.50-0.99%
BETAeRO904.85-0.66%
BETPlus2512.74-0.91%
RTL37736.81-0.83%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel