Prima bere fără gluten made in România. Ce conține

Costin Spoială |
Data publicării:
Berea conține făină de ghindă
Berea conține făină de ghindă

Prima bere fără gluten din România, MoJeCo, a fost prezentată, sâmbătă, la concursul de produse alimentare inovative FIA FOOD FEST 2019, de la Universitatea ''Ştefan cel Mare'' Suceava, organizat de Facultatea de Industrie Alimentară, sub egida Ministerului Educaţiei Naţionale, transmite Agerpres.

 Conducătorul echipei care a creat produsul, Ovidiu Apetrei, masterand în anul al doilea, a declarat că ideea le-a venit în urma studierii pieţei de profil din România, care arată că berea artizanală, pentru al cincilea an la rând, se află în preferinţele consumatorilor doritori de noi sortimente, iar produsele fără gluten sunt în trend.

''Este o băutură slab alcoolică, nedistilată, fără gluten. (...) Are ca ingrediente făină de ghindă, făină de topinambur, melasă, hamei şi apă. Berea are un gust fructat, dulce amărui, cu nuanţe de nuci verzi şi are o prospeţime inconfundabilă'', a spus Apetrei, precizând că unicitatea la nivel mondial este dată de elementele eco-inovative implicate în procesul de fabricaţie, iar la nivel naţional obţinerea primului sortiment de bere fără gluten.

Citește și: Prima bere românească cu numele unui câine. 500 de litri epuizați

Un alt produs care a atras atenţia în cadrul manifestării studenţeşti a fost desertul îngheţat Vegy'Ice, vegan, ce nu conţine alergeni sau zahăr.

Inovaţia produsului constă în combinarea a două calităţi importante pentru consumatori, respectiv conţinutul de microorganisme probiotice vii din trei specii diferite şi fibre prebiotice - inulină, cu cantităţi mari de fructooligozaharide ce pot ajuta la menţinerea unei stări optime de sănătate a sistemului gastro-intenstinal şi imunitar.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9773
USD
Azi 4.7543
Diferența -0.0128
Zi precendentă 4.7671
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.7543 RON
GBP flag1 GBP = 6.0152 RON
CHF flag1 CHF = 5.2911 RON
AUD flag1 AUD = 3.0373 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.3500 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0316 RON
NOK flag1 NOK = 0.4282 RON
SEK flag1 SEK = 0.4468 RON
XAU flag1 XAU = 447.9253 RON
Monede Crypto
1 BTC = 454337.07RON
1 ETH = 13408.89RON
1 LTC = 605.89RON
1 XRP = 12.15RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17524.73-1.14%
BET-BK3307.92-0.94%
BET-EF956.19-1.09%
BET-FI62166.60-0.08%
BET-NG1279.27-1.06%
BET-TR38644.96-1.14%
BET-TRN37562.78-1.14%
BET-XT1504.71-1.01%
BET-XT-TR3261.84-1.01%
BET-XT-TRN3177.26-1.01%
BETAeRO868.220.64%
BETPlus2585.90-1.13%
RTL39021.87-1.16%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel