Astfel, valoarea maximă înregistrată la primele tranzacții ale zilei a atins 84,02 dolari/baril, potrivit datelor bursei ICE Futures, din Londra. Cotațiile s-au corectat ulterior la 83,13 dolari pe baril, în scădere cu 0,6% față de nivelul de închidere de vineri. Prețul futures al țițeiului american WTI cu livrare în ianuarie la NYMEX a crescut cu 2,05%, până la 77,84 dolari pe baril.
Starea de spirit a investitorilor s-a ameliorat pe fondul zvonurilor potrivit cărora OPEC+ ar putea decide noi reduceri a cotelor de producție la reuniunea programată pentru 4 decembrie, scrie Reuters. Informațiile, mai mult sau mai puțin oficiale, despre o astfel de posibilitate au eclipsat îngrijorările jucătorilor din piață că noile restricții epidemiologice adoptate de China ar duce la scăderea cererii de petrol.
Prețul petrolului Brent s-a prăbușit luni cu 3,35%, atingând un minim de 80,83 dolari pe baril, fiind pentru prima dată din ianuarie anul curent, când valoarea barilului ajunge sub 81 de dolari.
China este elementul principal de influență
Potrivit Bloomberg, la 28 noiembrie, în China s-au înregistrat 27.307 cazuri noi de COVID-10, cu doar puțin mai puține decât recordul anterior de 28.973 de cazuri pe zi. În acest context, autoritățile chineze au înăsprit restricțiile anti-COVID și au impus carantină în unele zone. În replică, oamenii s-au revoltat, proteste fiind înregistrate în întreaga țară, a adăugt Bloomberg.
Prețurile petrolului au devenit tot mai volatile în ultima vreme. Pe piață s-a format un contango, adică o situație când cotația contractelor cu livrare pe termen scurt este sub prețul contractelor futures cu termene de livrare mult mai îndepărtate. Între timp, speculatorii și-au redus semnificativ pariurile pentru prețuri mai mari. Compania de consultanță Eurasia Group presupune că structura slabă a pieței ar putea deveni o sursă de îngrijorare pentru OPEC, notează Bloomberg.
"Având în vedere condițiile generale ale pieței, OPEC+ va lua la modul cel mai serios în considerare o nouă reducere a producției la următoarea sa reuniune, mai ales dacă în zilele următoare prețurile petrolului vor scădea mult sub nivelurile actuale", a precizat Eurasia Group. - În cele din urmă, decizia va depinde de traiectoria prețului petrolului la reuniunea OPEC+ și de cât de evidente vor fi perturbările de pe piață cauzate de sancțiunile UE".
Anterior, experții de la BCS World Investment au remarcat că în această săptămână dinamica prețului petrolului va fi determinată de situația din China, atenția fiind îndreptată spre protestele împotriva drasticelor măsuri epidemiologice. În acest context, prețul barilului marca Brent ar putea scădea până la 76 de dolari, consideră compania de investiții. În același timp, experții nu au exclus "o revenire care ar putea readuce prețul pe coridorul de 83-89 de dolari/baril, dacă vor exista fie și cele mai mici vești pozitive din China".
Săptămâna trecută, analiștii de la Goldman Sachs și-au redus perspectivele privind prețul Brent-ului cu 10 dolari/baril în trimestrul al patrulea, de la 110 dolari la 100 de dolari pe baril, din cauza reaprinderii pandemiei de COVID-19 în China și a incertitudinii privind plafonarea prețului petrolului rusesc de către țările G7. Potrivit analiștilor, dacă autoritățile chineze vor menține aceeași politică agresivă de stopare a răspândirii virusului SARS-CoV-2, cererea de petrol va scădea și mai mult. Goldman Sachs estimează că impactul acestor restricții ar compensa reducerea cotelor de producție ale OPEC+ cu 2 milioane de barili pe zi.
Prețurile la pompă în România
Când prețul petrolului scade, teoretic, ar trebui să se ieftinează și carburanții la pompă, vezi benzina și motorina. Care sunt prețurile la pompă astăzi, 29 noiembrie.
Benzina standard
La București, un litru de benzină standard se vinde la prețuri cuprinse între 6,85 lei (str. Coralilor, Poligrafiei) și 7,05 lei (sos. Chitilei nr. 242, bd. Corneliu Coposu 14).
La Cluj, benzinării afișează prețuri care variază de la 6,88 lei (str. Traian Vuia, str. Anton Pan), la 7,00 lei (Calea Turzii, bd. Muncii).
Motorina standard
La București, prețul la motorină stadard oscilează între 8,06 lei/litru (str. Dr. Herescu Petre, sos Mihai Bravu) și 8,25 (sos Colentina, sos. Odăi)
La Cluj, conducătorii auto pot alege tarife ce pornesc de la 8,09 lei/litru (str Oasului FN, soc Cluj Napoca) și ajung la 8,23 lei (Calea Tuzii, str. Campinei).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.