Preţul gazelor pentru consumatorii casnici va continua să scadă, anunţă Zoltan Nagy (ANRE)

DCBusiness Team |
Data publicării:
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com

Veşti bune pentru românii care nu mai fac faţă cu plata facturilor la gaze.

Preţul gazelor pentru consumatorii casnici va continua să se reducă, estimează vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie, Zoltan Bege-Nagy. Invitat astăzi la Radio România Actualităţi, el a menţionat că acest lucru se datorează cotaţiilor în scădere pe plan internaţional, dar şi stabilităţii conferite de legislaţia internă, prin care populaţia a beneficiat de tarife ajustate.

Vicepreşedintele ANRE a vorbit şi despre nevoia ca România să înceapă în curând să-şi refacă stocurile de gaze naturale pentru iarna viitoare.

Zoltan Bege-Nagy: "Importul, respectiv gazele care vor fi înmagazinate şi trebuie deja să ne preocupe înmagazinarea începând cu aprilie pentru iarna viitoare. pregătirea cred că va fi puţin mai complicată decât iarna pe care am avut-o. În anul trecut, înmagazinarea s-a făcut fără probleme şi am avut cantităţi foarte mari, am avut un grad de umplere a depozitelor în România de 98%, ceea ce nu s-a întâmplat de mulţi ani de zile. În acest moment depozitele sunt undeva la 45% grad de umplere şi de aici trebuie să revenim iarăşi, la cel puţin la 90%, pentru că avem un regulament european care obligă toate statele membre ca, până la începutul iernii, să umple depozitele la un nivel de cel puţin 90%."

La nivel european, stocurile complete de gaze au salvat în această iarnă regiunea de o criză energetică, dar luna aceasta vremea nefavorabilă a crescut cantitatea de gaze consumată din depozite, care vor trebui umplute în perioada verii, scrie Bloomberg. Din cauza răcirii vremii din ultimele zile, preţurile din Europa au crescut ieri cu 3,2%, după ce luni ajunseseră la cel mai redus nivel din august 2021, informează Rador.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9731
Diferența 0.0003
Zi precendentă 4.9728
USD
Azi 4.8734
Diferența 0.0468
Zi precendentă 4.8266
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9731 RON
USD flag1 USD = 4.8734 RON
GBP flag1 GBP = 5.9109 RON
CHF flag1 CHF = 5.3188 RON
AUD flag1 AUD = 2.9957 RON
DKK flag1 DKK = 0.6666 RON
CAD flag1 CAD = 3.3763 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0310 RON
NOK flag1 NOK = 0.4243 RON
SEK flag1 SEK = 0.4322 RON
XAU flag1 XAU = 419.9433 RON
Monede Crypto
1 BTC = 447489.53RON
1 ETH = 14712.50RON
1 LTC = 463.85RON
1 XRP = 11.95RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16978.18-0.44%
BET-BK3175.73-0.65%
BET-EF922.49-0.35%
BET-FI62815.01-0.56%
BET-NG1221.75-0.61%
BET-TR37439.71-0.44%
BET-TRN36391.33-0.44%
BET-XT1465.96-0.46%
BET-XT-TR3177.84-0.46%
BET-XT-TRN3095.41-0.46%
BETAeRO891.28-0.53%
BETPlus2510.34-0.41%
RTL37778.05-0.39%

Opinii

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Adrian Negrescu

Verdict nemilos. Adrian Negrescu: Românii vor reveni la covrigi, ca în anii 1990

Analistul financiar Adrian Negrescu schițează...

Mircea Coșea

Comunicate de presa

La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...

PLG / FOTO: Captură ecran
Delta Dunării / FOTO: Wikipedia

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel