Preţul gazelor a crescut din nou. Temeri privind aprovizionarea

Antonia Popescu |
Data actualizării: | Data publicării:
Preţul gazelor a crescut din nou. Temeri privind aprovizionarea
Preţul gazelor a crescut din nou. Temeri privind aprovizionarea

Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa au crescut luni dimineaţa cu până la 7%, pe fondul intensificării temerilor cu privire la aprovizionarea cu gaze, din cauza unor noi sancţiuni impuse Rusiei, transmite Bloomberg.

Unele ţări membre ale Uniunii Europene au cerut blocului comunitar să adopte rapid noi sancţiuni împotriva Rusiei, după apariţia unor informaţii privind o serie de atrocităţi comise de armata rusă în apropiere de Kiev. Cancelarul german Olaf Scholz a spus că, în zilele următoare, ţara sa şi aliaţii săi vor cădea de acord asupra unor "noi măsuri" împotriva Moscovei, fără a oferi alte detalii. La rândul său, ministrul german al Apărării, Christine Lambrecht a spus că UE ar trebui să discute despre încetarea achiziţiilor de gaze din Rusia.

În plus, traderii urmăresc şi deciziile cumpărătorilor de gaze după ce autorităţile de la Moscova au început să ceară ca plăţile să se facă în ruble. Deşi unele ţări analizează încă solicitările Moscovei, Lituania, un client relativ mic, a decis să înceteze să mai importe gaze din Rusia ca răspuns la solicitarea privind plata în ruble.

Tichete, vouchere 2022. Negrescu: Să crezi în promisiunile autorităților e ca și cum ai crede în Moș Crăciun

Luni în jurul orei 8:24 a.m., la Bursa de la Amsterdam, cotaţiile futures la gaze cu livrare în luna următoare erau în creştere cu 2,6%, până la 115 euro pentru un Megawatt-oră. De-a lungul săptămânii trecute, preţurile au crescut cu 11%, aceasta fiind prima creştere săptămânală înregistrată în ultima lună.

"Riscurile geopolitice ar putea să menţină creşterea preţului gazelor pentru o perioadă mai lungă. Solicitarea Kremlinului ca ţările europene să plătească în ruble pentru gazele ruseşti creşte miza pentru aprovizionare şi posibilitatea unor perturbări", susţin analiştii de la Bloomberg Intelligence, Henik Fung şi Chia Cheng Chen.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9764
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9765
USD
Azi 4.7176
Diferența 0.0119
Zi precendentă 4.7057
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9764 RON
USD flag1 USD = 4.7176 RON
GBP flag1 GBP = 5.9544 RON
CHF flag1 CHF = 5.3172 RON
AUD flag1 AUD = 3.0468 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.3484 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0304 RON
NOK flag1 NOK = 0.4249 RON
SEK flag1 SEK = 0.4287 RON
XAU flag1 XAU = 393.2836 RON
Monede Crypto
1 BTC = 423539.95RON
1 ETH = 14526.86RON
1 LTC = 427.37RON
1 XRP = 5.39RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.58%
6 luni: 5.62%
12 luni: 5.66%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17460.37-1.01%
BET-BK3255.87-1.25%
BET-EF938.16-0.77%
BET-FI60030.57-1.38%
BET-NG1228.93-0.80%
BET-TR38508.42-1.01%
BET-TRN37429.75-1.01%
BET-XT1496.43-1.01%
BET-XT-TR3244.30-1.02%
BET-XT-TRN3160.13-1.02%
BETAeRO932.63-1.80%
BETPlus2584.11-0.96%
RTL38644.41-1.01%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel