Preţul chiriilor, în septembrie: tarifele au variat între 150 şi 600 de euro

Delia Gheață |
Data publicării:
În septembrie, studenții abia începeau să caute locuințe
În septembrie, studenții abia începeau să caute locuințe

Preţurile de pe piaţa închirierilor din România au înregistrat o stagnare, în septembrie, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, reiese dintr-o analiză întocmită de Re/Max România, publicată marţi.

Conform datelor centralizate, cererea pe segmentul chirii rezidenţiale a cunoscut, în intervalul analizat, o creştere de circa 20% faţă de anul precedent, cele mai numeroase solicitări fiind la începutul lunii, când planul de învăţământ prevedea reluarea şcolilor în format fizic. "Însă aceasta a scăzut accentuat spre sfârşitul lunii, când condiţiile impuse de pandemie au devenit mai restrictive, iar universităţile au anunţat reluarea cursurilor în mediul online", notează specialiştii.

La nivelul perioadei septembrie - octombrie 2021, birourile Re/Max au consemnat o cerere comparativă cu aceeaşi perioadă a anului precedent, dar mult mai scăzută faţă de anul 2019.

În acest sens, cele mai căutate tipuri de locuinţe rămân apartamentele, urmate de garsoniere şi case/vile. Totodată, în ciuda scumpirilor din ultima perioadă, preţul chiriilor s-a menţinut relativ constant, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

Potrivit sursei citate, în prezent, pentru un apartament cu două camere, preţurile la închiriere variază între 300 şi 600 de euro în Bucureşti, 300 şi 550 de euro în Cluj, respectiv 250 şi 450 de euro în Timişoara, în funcţie de zonă, finisaje şi suprafaţă.

În acelaşi timp, pentru o garsonieră chiriaşii plătesc între 200 şi 350 de euro în Capitală, 200-350 de euro în Cluj-Napoca, respectiv între 150 - 250 de euro în Timişoara.

Citește și Eurostat: Chiriile au crescut cu 16% în UE

Re/Max este cea mai mare reţea de birouri imobiliare francizate din România, cu peste 50 de francize şi mai mult de 600 de membri. Planul de extindere la nivel naţional al companiei vizează, până în 2023, un număr de 110 birouri francizate şi peste 1.000 de agenţi imobiliari.

La nivel mondial, Re/Max este lider în real-estate, fiind franciza numărul 1 pe acest segment. Compania, înfiinţată în anul 1973 în Denver, are la ora actuală 140.000 de agenţi afiliaţi, în 8.000 de birouri, aflate în 110 de ţări. În Europa, Re/Max este prezent în 40 de ţări, cu peste 2.000 birouri şi 26.000 de agenţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.9766
USD
Azi 4.7742
Diferența 0.0425
Zi precendentă 4.7317
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7742 RON
GBP flag1 GBP = 5.9774 RON
CHF flag1 CHF = 5.3721 RON
AUD flag1 AUD = 3.1018 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.4124 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4306 RON
XAU flag1 XAU = 415.3204 RON
Monede Crypto
1 BTC = 473490.07RON
1 ETH = 15698.62RON
1 LTC = 431.21RON
1 XRP = 6.87RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.75%
6 luni: 5.79%
12 luni: 5.83%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17134.54-0.97%
BET-BK3177.98-1.36%
BET-EF923.66-0.61%
BET-FI60622.56-0.07%
BET-NG1213.18-0.53%
BET-TR37787.26-0.98%
BET-TRN36728.98-0.98%
BET-XT1471.96-0.91%
BET-XT-TR3191.04-0.91%
BET-XT-TRN3108.26-0.91%
BETAeRO910.86-1.18%
BETPlus2535.89-0.95%
RTL38053.05-0.66%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel