Prețul carburanților astăzi, 27 iulie. Motorina s-a scumpit. Cât costă litrul de benzină

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
La benzinărie
La benzinărie

Având în vedere că pe piețele mondiale prețul barilul de petrol s-a înscris pe un trend ascendent, apropiindu-se de cel mai ridicat nivel din ultimele trei luni, este de așteptat ca și carburanții să urmeze aceeași traiectorie de creștere în intervalul imediat următor. 

În ce privește benzina standard, cea mai ieftină este comercializată de mai multe stații Lukoil din București, la prețul de 6,67 lei, același ca și ieri. La polul opus, cea mai scumpă benzină standard costă 6,85 lei/litru, tarif care poate fi întâlnit la o serie de benzinării OMV, inclusiv la cele de pe Șoseaua Colentina 446 sau la cea de pe Bulevardul Corneliu Coposu. 

La Cluj, benzina standard este mai scumpă decât în București, prețurile pornind de la 6,70 lei/litru (la mai multe benzinării Lukoil) și ajungând la 6,80 de lei/litru (MOL și OMV). 

La Timișoara, cea mai ieftină benzină standard este oferită tot de stațiile Lukoil (6,68 lei/litru), cea mai scumpă (6,82 lei/litru) regâsindu-se la mai multe stații de alimentare ale companiilor energetice OMV și MOL. 

În ceea ce privește benzina premium, în București ea costă între 7,16 lei/litru (benzinăriile Petrom) și 7,48 lei/litru (stația OMV de pe Bulevardul Timișoarei 60B), potrivit site-ului peco-online.ro. 

Prețul la motorina standard variază, în București, de la 6,71 lei/litru (stațiile Petrom) la 6,83 lei/litru (la zece benzinării MOL din Capitală). La Cluj, un litru de motorină standard poate fi cumpărat cu 6,74 lei/litru (cel mai mic tarif) la mai multe benzinării Lukoil sau, la polul opus la coridorului de preț, cu 6,81 lei/litru (trei stații OMV). 

Ofertă diminuată

Între timp, pe piețele mondiale, prețul petrolului a înregistrat, joi, o nouă creștere, în condițiile în care investitorii își conturează previziunile pe reducerea ofertelor principalilor producători de aur negru. În balanță a cântărit inclusiv promisiunea autorităților de la Beijing privind relansarea economiei Chnei, al doilea cel mai mare consumator de petrol al lumii. 

Astfel, contractele futures la petrolul marca Brent, de referință în Europa, au crescut cu 36 de cenți, sau 0,4%, până la 83,28 dolari pe baril, în timp ce țițeiul american West Texas Intermediate (WTI) a atins 79,26 dolari, în creștere cu 48 de cenți sau 0,6%.

Prețurile la petrol cresc, cu mici pauze, de patru săptămâni. „Ne așteptăm ca prețul petrolului Brent să atingă 85 de dolari pe baril până în al patrulea trimestru, deoarece credem că reducerea ofertei din partea OPEC și rezistența cererii vor forța stocurile globale de petrol să scadă”, a comentat Commonwealth Bank of Australia. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9764
Diferența 0.0015
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.7908
Diferența 0.0118
Zi precendentă 4.779
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9764 RON
USD flag1 USD = 4.7908 RON
GBP flag1 GBP = 5.9910 RON
CHF flag1 CHF = 5.3538 RON
AUD flag1 AUD = 2.9842 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3309 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4194 RON
SEK flag1 SEK = 0.4341 RON
XAU flag1 XAU = 401.4137 RON
Monede Crypto
1 BTC = 454743.36RON
1 ETH = 15709.42RON
1 LTC = 476.97RON
1 XRP = 10.52RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16728.811.85%
BET-BK3129.311.82%
BET-EF908.631.77%
BET-FI61405.030.28%
BET-NG1207.581.94%
BET-TR36889.841.85%
BET-TRN35856.871.85%
BET-XT1445.541.82%
BET-XT-TR3133.561.82%
BET-XT-TRN3052.281.82%
BETAeRO873.52-0.11%
BETPlus2473.681.81%
RTL37257.541.86%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel