"Randamentul elevilor în online e prost. Să fim bine înţeleşi, acestea sunt lucruri constatate în majoritatea ţărilor: învăţământul online nu va fi niciodată substitutul învăţământului faţă în faţă. Efortul este mult mai mare pentru orele online, este foarte greu să menţii atenţia elevului, nici nu se poate menţine timp de 45-50 de minute - orele online ar trebui să dureze mult mai puţin. Nu ai controlul efectiv a ceea ce se întâmplă în partea cealaltă, acolo unde este elevul, la el acasă, sau unde este cadrul didactic. Una este când te vezi faţă în faţă, când te uiţi în ochii copilului, când poţi discuta cu el, când empatizezi cu el, şi altceva este când interacţiunea este online. Este ceva impersonal, rece, nu se mai creează conexiunea între cadrul didactic şi elev. Nu este acelaşi lucru cu învăţământul faţă în faţă", a afirmat Marius Nistor.
ANM: Cod galben de CANICULĂ în capitală și alte 35 de județe
Liderul sindical susţine că învăţământul online nu reprezintă o soluţie pentru viitor.
"Aşa că ar trebui să ne dorim cu toţii ca scenariul cel mai urât (varianta Ministerului Educaţiei în care învăţământul va avea loc doar online, cu clădirile şcolilor închise pentru elevi, n.r.) să nu fie pus niciodată în practică. S-au făcut nişte eforturi pentru perioada stării de urgenţă şi bineînţeles şi după, când mergeam pe starea de alertă, dar şcoala online nu este o soluţie de viitor şi pierdem cu toţii, atât elevi cât şi cadre didactice", a menţionat Marius Nistor.
Referitor la faptul că ideea "şcolii online" a beneficiat, de la începutul pandemiei, de tot mai multă susţinere dinspre părinţi, politicieni, elevi, mediul privat şi mass-media, liderul sindical al profesorilor a răspuns că explicaţia este comoditatea în care se complac susţinătorii acestui tip de învăţământ.
"Unora li se pare comod. Eu vin cu contra-argumentele: copiii din grădiniţe - preşcolarii, au nevoie de socializare, n-au nevoie să stea acasă şi să se uite pe o tabletă. Cât pot sta ei pe laptop sau pe o tabletă? E cineva care îmi poate spune acest lucru? Că sunt copii care au vârste fragede şi ei au nevoie de socializare, ori pentru asta trebuie să ajungă într-o unitate de învăţământ preşcolar. Trebuie să obţină nişte competenţe care nu se obţin online. Copiii din învăţământul primar, de la clasa pregătitoare: îi învaţă cineva online să scrie? Cine este în partea cealaltă (a monitorului n.r.)? Care sunt părinţii ce vor sta acasă cu copiii din învăţământul preşcolar şi primar pentru a fi lângă ei în momentul în care activitatea se desfăşoară online? Cine îmi poate răspunde la aceste întrebări? Sunt domenii în care nici nu se mai poate pune problema să continue online. Nu te pot învăţa să scrii online, asta este o poveste. Nu ne putem permite să ne batem joc de copii", a subliniat Marius Nistor.
Preşedintele FSE "Spiru Haret" a apreciat că societatea nu se poate ascunde toată viaţa după varianta învăţământului online sub pretextul evitării pericolului reprezentat de pandemia de coronavirus.
"Nu putem să ne ascundem toată viaţa pe motiv că există această pandemie. Trebuie să învăţăm să trăim în aceste condiţii, respectând strict nişte reguli. Dacă erau respectate regulile, poate astăzi stăteam mult mai bine. Dar când tu nu le respecţi şi îţi baţi joc de concetăţenii tăi, urmările sunt cele pe care le vedem în momentul de faţă", a încheiat Marius Nistor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.