Premierul Florin Cîțu spune când nu vom mai purta masca în aer liber

Mara Ivan |
Data publicării:
De această dată, vine chiar cu o dată precisă
De această dată, vine chiar cu o dată precisă

Prim-ministrul Florin Cîţu a declarat marţi că s-ar putea renunţa la obligativitatea privind purtarea măştii în aer liber abia după data de 1 august, dar a precizat că şi acest lucru depinde de ritmul în care se desfăşoară imunizarea populaţiei.

"Deocamdată nu. Aş aştepta 1 august pentru acest lucru. Depinde cum se mişcă lucrurile, dar aş vrea să ne uităm la 1 august pentru renunţatul măştii. Aţi văzut că şi în Israel s-a anunţat după ce s-a ajuns la 60% aproape (persoane vaccinate - n.r.). Deci este clar că acolo este un nivel unde am putea să discutăm despre aşa ceva", a afirmat premierul.

Florin Cîţu a reiterat importanţa vaccinării, în vederea introducerii unor noi măsuri de relaxare, arătând că scăderea numărului de persoane infectate este inclusiv un rezultat al campaniei de imunizare.

"M-am uitat pe date în ultimele zile şi se vede clar că accelerarea campaniei de vaccinare a avut un efect pozitiv. Şi numărul de persoane infectate scade pentru că a crescut numărul persoanelor vaccinate. M-am uitat la Bucureşti, Cluj, Timişoara, Constanţa - cam toate sunt, când vorbim de judeţ - peste 20% deja rată de vaccinare. Dacă ne uităm la municipii - Cluj Napoca este la 34, de exemplu. Bucureşti este la 30. Deci este clar că în oraşe am reuşit să avem un ritm puternic, pe care trebuie să îl păstrăm. Aici este legătura directă dintre numărul de persoane infectate şi creşterea ratei de vaccinare, ceea ce demonstrează ceea ce am spus din primul moment. Singura soluţie de a scăpa de pandemie o reprezintă vaccinarea şi dacă atingem acele cinci milioane de persoane vaccinate la 1 iunie - astăzi sunt două milioane de persoane vaccinate cu ambele doze, 3,4 milioane de persoane vaccinate - vom putea să redeschidem mai mult lucrurile în economie", a spus premierul.

Citește și SALARIUL minim. Cîțu: Există o discuție pentru a se lua o decizie

Florin Cîţu le-a mulţumit românilor pentru faptul că au respectat regulile în vigoare pe perioada Sărbătorilor Pascale, remarcând că rata de infectare cu SARS-CoV-2 urmează un trend descendent.

"Avem rezultate din ce în ce mai bune în ce priveşte rata de pozitivare. Numerele scad în fiecare zi. Bucureşti este sub 3 la mie. De fapt, nu mai este niciun judeţ în România care să aibă o rată de pozitivare sau infectare peste 3 la mie, ceea ce înseamnă că ceea ce am făcut până acum am făcut bine", a spus el. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9765
Diferența 0.0006
Zi precendentă 4.9759
USD
Azi 4.8238
Diferența -0.0046
Zi precendentă 4.8284
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9765 RON
USD flag1 USD = 4.8238 RON
GBP flag1 GBP = 5.8800 RON
CHF flag1 CHF = 5.2821 RON
AUD flag1 AUD = 2.9906 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3336 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0308 RON
NOK flag1 NOK = 0.4222 RON
SEK flag1 SEK = 0.4325 RON
XAU flag1 XAU = 420.2344 RON
Monede Crypto
1 BTC = 492718.32RON
1 ETH = 15714.30RON
1 LTC = 571.62RON
1 XRP = 15.12RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16913.68-0.08%
BET-BK3182.280.16%
BET-EF917.77-0.11%
BET-FI62990.74-0.23%
BET-NG1225.90-0.09%
BET-TR37297.48-0.08%
BET-TRN36253.09-0.08%
BET-XT1461.17-0.12%
BET-XT-TR3167.44-0.12%
BET-XT-TRN3085.29-0.12%
BETAeRO875.71-0.48%
BETPlus2498.66-0.09%
RTL37651.39-0.08%

Opinii

Profesorul de economie Mircea Coșea
Profesorul Mircea Coșea

Reducerea personalului bugetar: soluție sau populism? Mircea Coșea explică ce este greșit

Profesorul de economie Mircea Coșea oferă o...

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel