Premierul Nicolae Ciucă a declarat, miercuri, că autorităţile române nu iau în calcul niciun "scenariu sumbru" privind asigurarea cu gaze şi energie electrică pentru sezonul rece următor.
El a declarat, la Suceava, că România îşi poate asigura cea mai mare parte din nevoia de energie din surse interne.
"Aşa cum arată datele în momentul de faţă, nu există un scenariu sumbru, pentru că România este o ţară care beneficiază de surse de gaze naturale şi, de asemenea, are capacităţi proprii de producere a energiei electrice. Am să vă dau cifre: anul trecut am avut un consum de 58 de terra, 56 au fost produşi de către capacităţile proprii, cealaltă cantitate a fost importată. În orice caz, aproximativ doi terra au fost importaţi. Nu cred că această diferenţă dintre producţie şi import poate să genereze un scenariu sumbru care să ne determine să credem că nu vom putea să asigurăm energia şi gazele necesare", a afirmat Ciucă.
El a subliniat că singura preocupare a Guvernului este legată de "evoluţia preţului pe piaţa energiei" şi de nevoia de a "identifica instrumentele necesare", astfel încât să fie asigurată menţinerea preţului la un nivel "pe care putem să ni-l permitem".
"Singura problemă în momentul de faţă, şi o vedeţi şi dumneavoastră, este cea legată de evoluţia preţului pe piaţa energiei şi cred că aici trebuie să identificăm instrumentele necesare astfel încât să asigurăm menţinerea preţului la un nivel pe care putem să ni-l permitem. Cu certitudine, cetăţenii nu vor fi afectaţi. Există gaze şi energie şi inclusiv partea aceasta de cost, aşa cum a fost asumată prin ordonanţa de urgenţă, rămâne în vigoare", a adăugat Ciucă.
Citeşte şi: Virgil Popescu promite: "Nimeni nu va plăti peste plafon la curent şi gaz"
În condițiile în care România plătește cel mai ridicat preț pentru gaze naturale, în condițiile în care pretutindeni în Europa se găsesc soluții de protecție a populației de consecinței crizei energetice agravate de războiul din Ucraina, în condițiile în care România tot amână luarea unor decizii pe acest palier, ministrul Energiei, Virgil Popescu, vine în fața jurnaliștilor și asigură că totul va fi bine.
La conferința de presă organizată după ședința de Guvern de miercuri, Virgil Popescu promis, practic, că "nimeni nu va plăti peste plafon", în ceea ce priveşte facturile românilor la curent şi gaz. El a dat asigurări că plafonarea va funcţiona şi în această iarnă, iar facturile românilor la curent şi gaz nu vor creşte.
"Vă asigur că Ministerul Energiei ştie ce are de făcut. Dacă există acest plafon, e clar că nimeni nu va plăti peste acest plafon. E logic acest lucru, iar taxele şi impozitele pe zona de gaze naturale sunt foarte mari pentru depăşirea unui anumit preţ.
Când vom finaliza toate modificările la Ordonanţa 27, au fost multe dispute legate de acest impact bugetar, am văzut 40 de mliarde, am văzut 20 de miliarde, ulterior am văzut şi 16 miliarde, dar am văzut şi declaraţia liderilor politici, care au zis aşa: tot ce trebuie să plătească bugetul României, va plăti.
În acest context, ministrul Energiei a anunțat că Agenția Națională de Reglementare în Energie (ANRE) a estimat impactul schemei de compensare a facturilor de energie la 16 miliarde de lei.
”Schema refăcută și recalibrată de ANRE s-a redus de la 40 de miliarde la 30 miliarde și ulterior la 16 miliarde. Asta a fost estimarea ANRE. ANRE agregă toate datele împreună cu Ministerul Finanțelor”, a explicat Virgil Popescu.
În cazul în care această estimare de 16 miliarde de lei va fi confirmată, nu e clar care e resursa bugetară pentru plata acestor bani către furnizorii de energie. La același briefing de presă, ministrul Popescu a mai anunțat că e nevoie de o impozitare ”echitabilă” pe tot lanțul comercial al energiei, fără însă să dea detalii despre o posibilă suprataxare a intermediarilor din energie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.