Premierul britanic, anunț ȘOC: Vor fi cele mai mari din ultimii 30 de ani

Mara Ivan |
Data publicării:
Boris Johnson spune că situația impune o astfel de decizie
Boris Johnson spune că situația impune o astfel de decizie

Premierul britanic Boris Johnson a anunţat joi investiţii în apărare de o anvergură fără egal în ultimii 30 de ani, estimând că situaţia internaţională este ''mai periculoasă'' şi "mai intens competitivă" decât oricând după războiul rece, informează AFP.

Aceste cheltuieli reprezintă o creştere cu circa 10% a cheltuielilor alocate apărării din bugetul actual, de circa 40 de miliarde de lire sterline, aproape 45 de miliarde de euro.

Anunţul intervine într-un moment decisiv pentru Regatul Unit, deznodământul negocierilor cu Uniunea Europeană (UE) pentru încheierea unui acord de liber-schimb urmând să fie cunoscut în zilele următoare, în plină pandemie cu noul tip de coronavirus.

Şeful guvernului conservator a anunţat în faţa deputaţilor - prin videoconferinţă, în condiţiile în care a intrat în izolare după ce a fost în contact cu un parlamentar testat pozitiv la COVID-19 - cheltuieli suplimentare de 24,1 miliarde de lire (27 miliarde de euro) în patru ani, în raport cu bugetul anului trecut (38 miliarde de lire, 42,5 miliarde de euro).

Regatul Unit va investi astfel 190 de miliarde de lire (212 miliarde de euro) în apărare în următorii patru ani, adică 2,2% din PIB-ul său, "mai mult ca orice altă ţară europeană" şi "mai mult ca orice alt aliat din cadrul NATO, exceptând SUA", a spus el.

Citește și China a testat o ARMĂ ORIBILĂ. Nu ucide, dar face RĂU

Drone, securitatea cibernetică, un nou centru consacrat inteligenţei artificiale - şeful guvernului britanic a enumerat tehnologiile de vârf asupra cărora lucrează Regatul Unit şi a subliniat că proiectele ce vizează marina britanică vor permite "restabilirea poziţiei Regatului Unit de primă putere navală în Europa".

El a confirmat de asemenea înfiinţarea unui nou comandament spaţial pentru a trimite în spaţiu "sateliţi britanici" şi "prima noastră rachetă, din Scoţia, în 2022". Toate aceste proiecte vor permite crearea până la 10.000 de locuri de muncă pe an, a subliniat Boris Johnson.

Acest plan a fost lăudat de unii observatori ca fiind un mesaj adresat viitorului guvern al preşedintelui american ales Joe Biden. Liderul opoziţiei laburiste, Keir Starmer, a aprobat această creştere a cheltuielilor, însă a denunţat absenţa unei "strategii" şi a "clarităţii", în special privind finanţarea lor. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9728
Diferența -0.0008
Zi precendentă 4.9736
USD
Azi 4.8266
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.8269
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9728 RON
USD flag1 USD = 4.8266 RON
GBP flag1 GBP = 5.9363 RON
CHF flag1 CHF = 5.2812 RON
AUD flag1 AUD = 2.9850 RON
DKK flag1 DKK = 0.6665 RON
CAD flag1 CAD = 3.3502 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4227 RON
SEK flag1 SEK = 0.4330 RON
XAU flag1 XAU = 415.8147 RON
Monede Crypto
1 BTC = 456140.49RON
1 ETH = 15764.74RON
1 LTC = 493.91RON
1 XRP = 12.09RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17052.60-0.24%
BET-BK3196.410.27%
BET-EF925.75-0.28%
BET-FI63165.971.41%
BET-NG1229.290.05%
BET-TR37603.82-0.24%
BET-TRN36550.85-0.24%
BET-XT1472.73-0.05%
BET-XT-TR3192.52-0.05%
BET-XT-TRN3109.71-0.05%
BETAeRO895.990.04%
BETPlus2520.75-0.25%
RTL37927.27-0.33%

Opinii

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Adrian Negrescu

Verdict nemilos. Adrian Negrescu: Românii vor reveni la covrigi, ca în anii 1990

Analistul financiar Adrian Negrescu schițează...

Mircea Coșea

Comunicate de presa

La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...

PLG / FOTO: Captură ecran
Delta Dunării / FOTO: Wikipedia

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel