PREMIERĂ istorică pe piața PETROLULUI! Se schimbă patronul

Simona Haiduc |
Data publicării:
Pandemia a grăbit lucrurile
Pandemia a grăbit lucrurile

Potrivit estimărilor agenției Bloomberg și a analiștilor consultați, pandemia de covid-19 a accelerat mișcarea tectonică din industria mondială de prelucrare a petrolului pe măsura creșterii cererii material plastic și de carburant în China și în restul Asiei, unde economiile se repun rapid pe picioare după nenorocirea provocată de răspândirea noului coronavirus.

La rândul lor, combinatele de prelucrare a petrolului din Statele Unite și din Europa luptă cu consecințele unei crize mult mai profunde, iar economiile lor renunță, treptat, la combustibilii tradiționali, ceea ce înseamnă o scădere a cererii de petrol pe termen lung. 

În aceste condiții, pentru prima dată în istorie, China va deveni liderul mondial al pieței de prelucrare a petrolului. Argumentându-și punctul de vedere, Bloomberg amintește două recente, dar foarte grăitoare evenimente. Este vorba, pe de o parte, de închiderea, în Statele Unite, a unuia dintre cele mai mari combinate petroliere ale Royal Dutch Shell și, pe de alta, de inaugurarea, în China, a celei mai mari întreprinderi de prelucrare a țițeiului a companiei Rongsheng Petrochemical. 

Citește și Piața petrolului și-a regăsit EUFORIA. Prețurile au crescut

Este numai unul dintre cele patru proiecte lansate de China în domeniul prelucrării petrolului și care vor însemna 1,2 milioane de barili de țiței pe zi, ceea ce echivalează cu capacitatea de prelucrare de pe întreg teritoriul Marii Britanii. 

”În curând, China își va spori volumul său de prelucrare”, a declarat pentru Bloomberg, Steve Soyer, director la firma de consultanță Facts Global Energy. ”În ritmul acesta, China o va lua înaintea Statelor Unite până cel târziu la sfârșitul anului viitor”, a apreciat expertul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9772
USD
Azi 4.3833
Diferența 0.0099
Zi precendentă 4.3734
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.3833 RON
GBP flag1 GBP = 5.8304 RON
CHF flag1 CHF = 5.2813 RON
AUD flag1 AUD = 2.7957 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.1559 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4191 RON
SEK flag1 SEK = 0.4526 RON
XAU flag1 XAU = 464.4611 RON
Monede Crypto
1 BTC = 413237.45RON
1 ETH = 7813.10RON
1 LTC = 374.60RON
1 XRP = 9.64RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17424.420.29%
BET-BK3252.590.18%
BET-EF948.650.28%
BET-FI60318.82-0.46%
BET-NG1258.430.35%
BET-TR38423.760.29%
BET-TRN37347.770.29%
BET-XT1490.850.20%
BET-XT-TR3231.750.20%
BET-XT-TRN3147.990.20%
BETAeRO851.201.06%
BETPlus2568.730.27%
RTL38892.690.29%

Opinii

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea
Cosmin Marinescu

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel