Producţia depăşeşte 60 de tone la hectar, iar fructele cu o greutate cuprinsă între două şi patru kilograme sunt o sursă pe timpul iernii de vitamina C şi alte vitamine.
"Anul acesta am făcut documentaţia şi începând cu anul viitor va fi înscris în vederea omologării şi brevetării. Producţia depăşeşte 60 de tone la hectar, o producţie foarte mare, o plantă produce circa 15-20 de fructe, iar dacă sunt lăsate să ajungă la maturitate numărul lor scade la 8-10 fructe pe plantă", a explicat cercetătorul Costel Vânătoru, membru corespondent al Academiei de ştiinţe agricole şi silvice.
Potrivit acestuia, "fructele sunt gustoase, dulci şi pot înlocui în preparatele culinare pepenele, castravetele şi chiar dovleacul, dar ceea ce este cel mai important, se păstrează foarte bine peste iarnă, aşa cum se păstrau la ţară dovlecii de plăcintă, şi îşi menţin prospeţimea în condiţii naturale, de cămară de magazie".
Omul de știință susţine că planta poate fi folosită şi ca port-altoi la pepeni pentru a obţine producţii foarte mari.
"Încă din acest an putem oferi seminţe promoţional cultivatorilor, iar cei care doresc informaţii privind cultivarea acestuia vor fi oferite cu promptitudine", a precizat cercetătorul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.