Prețul benzinei va crește cu siguranță. În orice caz, așa cred unii

Simona Haiduc |
Data actualizării: | Data publicării:
S-ar putea să vină vremuri grele
S-ar putea să vină vremuri grele

Panică în Franța! Mijloacele de informare în masă trag semnale de alarmă: analiștii sunt convinși că inflamarea pieței petrolului, unde prețurile la aur negru au înregistrat salturi spectaculoase, după ce combinatele petroliere ale Arabiei Saudite cu fost atacate cu drone, va conduce la o scumpire incredibilă a carburanților la pompă. 

Iar situația va deveni cu adevărat dramatică în cazul în care Statele Unite se vor decide de la acțiune de forță pentru a-i pedepsi pe cei care au lansat, sâmbătă, atacuri cu drone împotriva mai multor întreprinderi petroliere din Arabia Saudită, punându-i pe jar pe investitori și înroșind bursele. Chiar dacă rebelii hutis, susținuți de Iran, au revendicat atacul din Yemen, SUA consideră că Teheranul ar fi adevăratul vinovat.

Creșterea cursului petrolului va avea repercusiuni asupra prețului la benzină. ”Scumpirea va fi rapidă și consistentă”, a avertizat Francis Duseux, președintele Uniunii industriilor petroliere din Franța. ”Prețul petrolului are un impact de circa 3% asupra prețului la pompă”, a precizat Benjamin Louvert, expert la fondul Ofi, potrivit căruia restul prețului cuprinde costurile de rafinare și distribuție, fără a uita taxele pe carburant.

Problema este că, în opinia experților în domeniu, prețul barilului s-ar putea menține la nivelul atins luni (peste 66 de dolari/baril în cazrul petrolului marca Brent), ba chiar ar mai putea progresa în următoarele săptămâni. Pentru că, deși SUA au devenit cel mai mare producător de țiței din lume, anunțând că sunt dispuse, dar nu pentru moment, să compenseze o parte din golul lăsat de petrolul saudit, Arabia Saudită rămâne cel mai mare exportator.

Citește și Piața petrolului fierbe! Într-o secundă, prețul a crescut cât într-un an

Or, compania Saudi Aramco nu prezentat, deocamdată, un calendar ar revenirii la normal. Surse apropiatei situației au atras însă atenția că revenirea la întreaga capacitate ar putea dura săptămâni. ”Dacă va fi vorba de mai multe săptămâni, jucătorii din piață și-ar putea pune problema producției mondiale, în condițiile în care Iran și Venezuela sunt deja în afara jocurilor”, a apreciat Louvet, amintind că o scădere a producției înseamnă o creștere a prețurilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența 0.0010
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.8284
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.8284
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.8284 RON
GBP flag1 GBP = 5.8939 RON
CHF flag1 CHF = 5.2980 RON
AUD flag1 AUD = 2.9955 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3512 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0310 RON
NOK flag1 NOK = 0.4242 RON
SEK flag1 SEK = 0.4329 RON
XAU flag1 XAU = 419.8038 RON
Monede Crypto
1 BTC = 503599.22RON
1 ETH = 15977.27RON
1 LTC = 606.21RON
1 XRP = 15.86RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16927.96-0.51%
BET-BK3177.08-0.52%
BET-EF918.80-0.43%
BET-FI63133.33-0.10%
BET-NG1227.02-0.12%
BET-TR37328.97-0.51%
BET-TRN36283.70-0.51%
BET-XT1462.93-0.47%
BET-XT-TR3171.25-0.47%
BET-XT-TRN3089.00-0.47%
BETAeRO879.90-0.73%
BETPlus2500.95-0.53%
RTL37682.56-0.48%

Opinii

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Adrian Negrescu

Verdict nemilos. Adrian Negrescu: Românii vor reveni la covrigi, ca în anii 1990

Analistul financiar Adrian Negrescu schițează...

Mircea Coșea

Comunicate de presa

Foto: pexels.com
Consiliul Concurenței / Foto: DCBusiness
La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel