Publicitate
Liderii UE au aprobat, în noaptea de luni spre marţi, un plan de relansare istoric, menit să susţină economia europeană afectată de criza COVID-19, care se bazează pentru prima oară pe o datorie comună. Pentru a susţine economia europeană care trece printr-o recesiune istorică, planul prevede un fond de 750 miliarde euro, care ar putea fi împrumutaţi de Comisia Europeană de pe pieţele financiare. Acest fond include subvenţii în valoare de 390 miliarde euro, care vor fi alocate statelor celor mai afectate de pandemie. Aceasta va fi datoria comună ce trebuie rambursată de către cei 27.
"Este important că UE şi-a dovedit capacitatea de a acţiona în perioada crizei, arătând solidaritate şi din punct de vedere financiar, ceea ce reprezintă calea optimă în actuala criză", a declarat Weidmann, într-un interviu acordat grupului german de presă Funke. Oficialul german a adăugat că mecanismul privind datoria comună trebuie să rămână o excepţie, iar programul final de ajutor trebuie să cuprindă condiţii stricte.
"Sunt necesare mecanisme de control pentru a ne asigura că fondurile sunt folosite în mod eficient şi raţional. În general, cred că datoria comună pentru transferuri extensive este discutabilă. În orice caz, planul de relansare nu trebuie să servească ca bază pentru viitoare datorii masive ale UE necesare pentru finanţarea constantă a gospodăriilor", a afirmat preşedintele Băncii Centrale a Germaniei.
Citește și Banii europeni devin o incertitudine?
Acesta a atras atenţia asupra actualelor evoluţii din SUA, un important partener comercial al Germaniei. "Statele Unite au relaxat prea devreme unele măsuri şi acum adoptă restricţii în unele locuri. Această abordare cu intermitenţe ("stop and go") este cu siguranţă dificilă pentru economie", a explicat Weidmann.
Revenind la Germania, şeful Bundesbank a declarat că Germania, cea mai mare economie europeană, a depăşit perioada mai dificilă a pandemiei şi a crizei economice. "Datele generale arată că economia a depăşit momentul critic în primăvară şi acum se redresează gradual", a precizat şeful Bundes Jens Weidmann.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.