Scădere dramatică. Petrolul a pierdut 8% într-o singură zi. Cine câştigă

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:

Pentru prima dată începând din martie anul curent, prețul petrolului marca Brent a căzut sub 65 de dolari/baril. Într-o singură sesiune de tranzacționare la Exchange, din Londra, aurul negru a pierdut, marți, 8% din valoare, față de aproape 70 de dolari/baril din ziua anterioară.

Publicitate

O prăbușire la fel de spectaculoasă a fost înregistrată și la bursa din New York, unde contractul pentru decembrie la țițeiul marca West Texas Intermediate, WTI, a cedat 7,07%, ajungând la 55,69 dolari/baril. Comparativ cu vârful valoric marcat la începutul lunii octombrie, cele două etaloane au afișat un recul de 20%.

Ce anume a determinat această evoluție? Analiștii susține că de vină este, în primul rând, embargoul impus Iranului de Statele Unite, care nu poate fi considerată nici pe departe o veste neașteptată. În mod normal, de teama unui deficit pe piață, investitorii ar fi sporit achizițiile de petrol, împingând în sus prețurile. E adevărat că, pentru a spulbera orice temeri legate de o eventuală dezechilibrare a pieții, marii producători ai lumii, vezi SUA, Arabia Saudită și Rusia, și-au sporit cotele de producție. Dar chiar și în aceste condiții, țițeiul a continuat să se scumpească, atingând, în 3 octombrie, 86 de dolari/baril.

Acum, tonul pare să fie dat de declarațiile președintelui Donald Trump. După ce, în septembrie declara că OPEC nu face nimic pentru a antrena o scădere a prețului la petrol, acum, liderul de la Casa Albă este nemulțumit și critică decizia Arabiei Saudite și a Organizației țărilor exportatoare de petrol că intenționează să reducă, începând din luna decembrie, producția, pentru a menține piața aurului negru la un nivel convenabil pentru producători și consumatori.

”Prețul petrolului trebuie să fie mult mai mic, având în vedere nivelul rezervelor”, scria, zilele trecute, Trump pe contul său de Twitter. Într-adevăr, stocurile americane de brut cresc deja de câteva luni, semn că, pe piața americană, oferta depășește cererea. Totuși, efectul spuselor lui Trump este, oarecum, exagerat, ținând cont de faptul că, atât Agenția internațională a energiei, cât și OPEC, au apreciat, în ultimele lor rapoarte, că, la nivel global, cererea se va amplifica.

Cum va evolua în continuare piața petrolului? Greu de anticipat, din moment ce jucătorii au devenit atât de sensibili la tot felul de vești și declarații, ignorate în alte condiții. Este, prin urmare, de așteptat ca, dacă trendul se menține, marile bănci ale lumii și structuri specializate să procedeze la o revizuire în jos a prognozelor lor privind piața petrolului. Ceea ce va determina companiile din domeniu să rescrie programe de investiții, să recalculeze planurile de cheltuieli

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9748
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9748
USD
Azi 4.786
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.786
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9748 RON
USD flag1 USD = 4.7860 RON
GBP flag1 GBP = 6.0002 RON
CHF flag1 CHF = 5.3158 RON
AUD flag1 AUD = 2.9837 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.3250 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4199 RON
SEK flag1 SEK = 0.4324 RON
XAU flag1 XAU = 402.6698 RON
Monede Crypto
1 BTC = 473426.29RON
1 ETH = 16608.81RON
1 LTC = 520.62RON
1 XRP = 11.03RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16857.730.77%
BET-BK3152.260.73%
BET-EF916.020.81%
BET-FI61313.55-0.15%
BET-NG1213.860.52%
BET-TR37174.130.77%
BET-TRN36133.200.77%
BET-XT1454.820.64%
BET-XT-TR3153.690.64%
BET-XT-TRN3071.880.64%
BETAeRO871.90-0.19%
BETPlus2492.100.74%
RTL37504.830.66%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel