Povestea portoricanului, devenit miliardar și vedetă pe Wall Street

Simona Haiduc |
Data publicării:
A vrut să devină jucător de tenis...
A vrut să devină jucător de tenis...

Orlando Bravo este, astăzi, unul dintre cei mai căutați oameni de pe Wall Street. Când a plecat din orașul său natal, Mayaguez, în Porto Rico, nu știa ce-i va oferi soarta. Se întâmpla în 1985. Avea 15 ani și un singur gând - să facă tenis de performanță.

A ajuns la Bradenton, în statul american Florida, unde s-a înscris la una dintre cele mai exigente școli de tenis, cea a lui Nick Bolletieri. A urma o perioadată în care zilele se derulau după același program: dimineața mergea la cursurile Stephen’s Episcopal School, după care, până spre seară, se antrena pe terenul de tenis. Sub soarele fierbinte al Floridei, el s-a confruntat cu alți studenți, precum Andre Agassi sau Jim Courrier. Și așa, zi de zi, mai puțin în weekend.

”A fost o adevărată lecție de umilință. Am muncit pe brânci, dar aici am învățat că pot fi eficient sub presiune și durere”, spunea, mai târziu, Orlando Bravo. Fără a abandona tenisul, el a intrat la Universitatea Brown, unde obține, în 1992, o diplomă în științe economice și politice. Lăudat de profesori, tânărul portorican, care provine dintr-o familie de oameni de afaceri extrem de ambițioși, și-a găsit rapid un loc de muncă la banca americană Morgan Stanley, unde este angajat ca analist în cadrul departamentului de fuziuni și achiziții. Sub egida celebrului negociator Joseph Perella, el lucrează 100 de ore pe săptămână.

Vorbitor de limbă spaniolă, Orlando are șansa unor clienți importanți, cu care poate colabora direct, nu prin translatori sau intermediari. Astfel, în 1993, el a lucrat pentru Gustavo Cisneros, un miliardar venezuelean care a preluat lanțul de magazine portoricane Pueblo Xtra International și care i-a deschis ochii în privința achizițiilor de întreprinderi. O experiență din care Bravo a înțeles că nu este făcut să devină bancher.

Prin urmare, se înscrie la Universitatea Stanford, unde urmează, în paralel, școala de drept și cea de comerț. La câteva luni de la absolvire, CV-ul tânărului portorican este reținut de Carl Thoma, astăzi în vârstă de 71 de ani, unul dintre fondatorii GTRC, o societate de investiții cu sediul la Chicago. Trimis să caute noi investiții, Orlando Bravo, care nu împlinise încă 30 de ani, încheie mai multe contracte, dar care, curând, se dovedesc catastrofale: a susținut două start-upuri specializate în construcția de site-uri web exact într-un moment nefast pentru acest gen de afaceri.

Citește și Cum faci 1 miliard de dolari dintr-o afacere banală

”Am învățat că nu trebuie niciodată să investesc în lucruri riscante. A fost un eșec extrem de dureros”, recunoștea, ulterior, portoricanul. Cu acordul lui Carl Thoma, el cumpără, în 2002, Prophet 21, un furnizor de logistică destinată distribuitorilor din sectoarele de sănătate. A fost prima lui mare lovitură, care a marcat, de altfel, și începutul unei cariere de excepție. Câțiva ani mai târziu, Orlando Barvo devine asociatul lui Carl Thoma, care modifică inclusiv numele societății sale: Thoma Bravo.

În februrie anul curent, HEC Paris și Dow Jones au desemnat Thoma Bravo drept cel mai performant investitor în achiziții de întreprinderi. Potrivit datelor analizate de Forbes, fondurile gestionate de Thoma Bravo au degajat un randament net de 30% pe an. Începând din 2015, Orlando Bravo a vândut sau cotat 25 de investiții cu o valoare totală de 20 de miliarde de dolari, adică de patru ori costul lor inițial. Secretul său? Nu a investit decât în societăți reputate. El supervizează un portofoliu de 39 de societăți de logistică, generatoare a unei cifre anuale de afaceri de circa 12 miliarde de dolari și care numără în jur de 40.000 de angajați. Potrivit Forbes, Orlando Bravo dispune de o avere de 3 miliarde de dolari.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9731
Diferența 0.0003
Zi precendentă 4.9728
USD
Azi 4.8734
Diferența 0.0468
Zi precendentă 4.8266
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9731 RON
USD flag1 USD = 4.8734 RON
GBP flag1 GBP = 5.9109 RON
CHF flag1 CHF = 5.3188 RON
AUD flag1 AUD = 2.9957 RON
DKK flag1 DKK = 0.6666 RON
CAD flag1 CAD = 3.3763 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0310 RON
NOK flag1 NOK = 0.4243 RON
SEK flag1 SEK = 0.4322 RON
XAU flag1 XAU = 419.9433 RON
Monede Crypto
1 BTC = 462937.42RON
1 ETH = 15384.98RON
1 LTC = 483.30RON
1 XRP = 12.36RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16978.18-0.44%
BET-BK3175.73-0.65%
BET-EF922.49-0.35%
BET-FI62815.01-0.56%
BET-NG1221.75-0.61%
BET-TR37439.71-0.44%
BET-TRN36391.33-0.44%
BET-XT1465.96-0.46%
BET-XT-TR3177.84-0.46%
BET-XT-TRN3095.41-0.46%
BETAeRO891.28-0.53%
BETPlus2510.34-0.41%
RTL37778.05-0.39%

Opinii

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Adrian Negrescu

Verdict nemilos. Adrian Negrescu: Românii vor reveni la covrigi, ca în anii 1990

Analistul financiar Adrian Negrescu schițează...

Mircea Coșea

Comunicate de presa

La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...

PLG / FOTO: Captură ecran
Delta Dunării / FOTO: Wikipedia

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel