Poveștile secrete despre viața lui Isus. Evangheliile interzise

Adrian Ilie |
Data actualizării: | Data publicării:
Există mai multe versiuni despre viața și moartea lui Isus
Există mai multe versiuni despre viața și moartea lui Isus

În textul Noului Testament sunt cuprinse doar patru evanghelii (Marcu, Luca, Matei și Ioan), deși numărul lor este considerabil mai mare. Autoritățile bisericești fie le-au etichetat ca eretice și le-au interzis credincioșilor să le citească, fie le-au declarat necanonice și le-au scos din uzul liturgic. Imaginea lui Isus în multe dintre aceste texte este mult diferită față de cea cu care suntem obișnuiți. În unele avem un Isus răzbunător, chiar crud, în altele descoperim că Maria Magdalena era socotită chiar mai presus de apostoli. Toate acestea arată că imaginea care a ajuns la noi este fragmentară, iar doctrina creștină s-a definit prin eliminarea unor învățături susținute de alți discipoli ai lui Isus.

Gnosticii, declarați eretici de către biserică, susțineau că Evangheliile din Noul Testament, conțin învățături destinate oamenilor simpli, pe când dcotrina secretă a lui Isus, prezentată doar celor mai apropiați discipoli este conținută în alte texte, precum Evanghelia lui Filip, Evanghelia lui Toma, Evanghelia Adevărului ș.a.

Magdalena, apostolul ignorat

În Evanghelia lui Filip se află un pasaj care ar fi de neacceptat pentru creștinismul de astăzi: ”Tovarășa Mântuitorului este Maria Magdalena. Dar Christos a iubit-o mai mulți decât pe toți discipolii și obișnuia adesea să o sărute pe gură. Ceilalți discipoli au fost ofensați. Ei i-au spus: De ce o iubești pe ea mai mult decât pe noi toți? Mântuitorul a răspuns zicându-le: De ce nu vă iubesc pe voi așa cum o iubesc pe ea?”.

Citește și: Patriarhul Daniel: Să zicem fraţilor şi celor care ne urăsc pe noi

În Evanghelia după Toma sunt conținute precepte care nu se regăsesc în Noul Testament. ”Isus a spus: Dacă vei da la iveală ce se află înăuntrul tău, ce vei da la iveală te va mântui. Dacă nu vei da iveală ce se află înăuntrul tău, ce nu vei da la iveală te va distruge”, spune unul dintre versete. 

Într-un text intitulat de către cercetători Evanghelia lui Pseudo-Toma, este prezentată pe larg copilăria lui Isus. ”Mergea prin sat și un copil l-a îmbrâncit în fugă. Isus s-a burzuluit și i-a zis aceluia: ”Nu ți-ai mai sfârși drumul!” Și chiar în clipa următoare acela căzu mort la pământ”, se arată în text. Cum copilul Isus nu era la primul blestem care se îndeplinea, cu consecințe nefaste pentru cei vizați, sătenii au venit la părinții săi să le ceară măcar să binecuvinteze în loc să distrugă. Atunci Isus i-a pedepsit lăsându-i pe toți orbi. 

Alte versiuni despre Înviere

Alte evanghelii apocrife descriu viața părinților după trup ai lui Isus, precum Protoevanghelia lui Iacob, iar altele conțin relatări diferite despre patimile și învierea lui Christos. Astfel, în Evanghelia lui Petru se spune că Mântuitorul nu a murit pe cruce, ci a fost ridicat la cer de pe cruce imediat după ce a spus ”Părinte, în mâinile Tale încredințez duhul Meu”. Pasajul indică o credință larg răspândită printre creștinii de la începuturi, anume că moartea lui Isus a fost doar o aparență, precum și trupul său, deoarece acesta ar fi avut o singură natură, cea divină, nu divină și umană înc același timp, care este doctrina oficială a Bisericii.

În Evanghelia lui Nicodim este prezentată o variantă extinsă a procesului lui Isus, precum și episodul, neconsemnat în textele oficiale, al coborârii lui Isus în Iad după înviere pentru a-l scoate de acolo de Adam.

O mare parte din evangheliile necanonice au fost descoperite abia în 1945 din întâmplare de către un țăran din Egipt, la Nag Hammadi. Cercetătorii susțin că papirusurile au fost ascunse de către eretici gnostici pentru a nu fi disturse de către reprezentanții bisericii oficiale. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9732
Diferența 0.0024
Zi precendentă 4.9708
USD
Azi 4.7413
Diferența 0.0081
Zi precendentă 4.7332
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9732 RON
USD flag1 USD = 4.7413 RON
GBP flag1 GBP = 5.9954 RON
CHF flag1 CHF = 5.3047 RON
AUD flag1 AUD = 3.0215 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.3339 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4268 RON
SEK flag1 SEK = 0.4319 RON
XAU flag1 XAU = 406.8246 RON
Monede Crypto
1 BTC = 480963.40RON
1 ETH = 18574.80RON
1 LTC = 567.25RON
1 XRP = 11.45RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17432.020.25%
BET-BK3242.190.50%
BET-EF944.260.27%
BET-FI61787.091.14%
BET-NG1246.910.38%
BET-TR38441.150.25%
BET-TRN37364.690.25%
BET-XT1498.640.26%
BET-XT-TR3248.730.26%
BET-XT-TRN3164.460.26%
BETAeRO903.070.54%
BETPlus2577.910.27%
RTL38813.360.32%

Comunicate de presa

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik
Florin Barbu / FOTO: Facebook

Florin Barbu, ministrul Agriculturii, propune investiții majore în agricultură

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel