Poșta Română, anunț important privind livrarea pensiilor

Mara Ivan |
Data actualizării: | Data publicării:
O veste foarte bună
O veste foarte bună

Poșta Română a anunțat ce se va întâmpla cu pensiile în luna ianuarie. 

Distribuirea pensiilor va începe joi, 5 ianuarie, cu o zi mai devreme faţă de termenul anunţat iniţial, a anunţat, miercuri, într-un comunicat de presă, Compania Naţională Poşta Română (CNPR).

Potrivit instituţiei, în luna ianuarie a fiecărui an, ca urmare a începutului de an bugetar, Poşta Română primeşte cu o întârziere de câteva zile sumele de bani necesare achitării pensiilor din sistemul public (pensii de asigurări sociale de stat, agricultori, veterani de război, văduve şi văduve de război, IOVR).

Astfel, în prima lună a anului, comparativ cu lunile obişnuite, poştaşii încep achitarea la domiciliu cu un decalaj de câteva zile, precizează CNPR.

Poşta Română este liderul de piaţă în sectorul serviciilor poştale şi deserveşte aproximativ 19 milioane de români, printr-o reţea extinsă de 5.500 de oficii poştale.

În prezent, compania se află în proprietatea statului român, reprezentat de Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării (93,52% din pachetul de acţiuni) şi Fondul Proprietatea (6,48%). 

Citește și Anunţul zilei despre prima tranșă a ajutoarelor pentru pensionari

"Referitor la discuțiile din spațiul public privind termenele la care se acordă ajutoarele pentru pensionarii cu pensii mici, sprijinul pentru energie și voucherele pentru alimente, PSD precizează că miniștrii social-democrați care au responsabilități în această privință au luat deja toate măsurile pentru ca beneficiarii să primească banii la timp, conform legii.

Astfel, ministrul Muncii, Marius Budăi, a pregătit prima tranșă a ajutoarelor pentru pensionarii cu pensii mai mici de 3.000 de lei, care se va acorda odată cu pensia din luna ianuarie, așa cum s-a prevăzut în OUG 168/2002. Cupoanele de pensie, care conțin inclusiv această primă tranșă, au fost tipărite încă din luna decembrie 2022.

În ceea ce privește ajutoarele pentru energie, Ministerul Finanțelor a prevăzut banii necesari în bugetul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), iar Ministerul Muncii a pregătit lista de beneficiari pe care o poate pune la dispoziția MIPE. Conform OUG 166/2022, MIPE este responsabil cu emiterea cardurilor și cu distribuția acestora către cei în drept, astfel încât plățile să fie făcute conform prevederilor legale, respectiv în lunile februarie și septembrie 2023. Citește mai departe AICI

Citește și Din 2023, acești salariați pot ieși mai repede la pensie

Actul normativ înscrie anumite activități din sectorul construcțiilor de mașini, dar și din unitățile de producție ale minelor de minereuri în categoria locurilor de muncă în condiții speciale. 

Ceea ce înseamnă că, începând cu 1 ianuarie 2023, o nouă categorie de salariați se poată pensiona mai repede. Mai exact, este vorba despre personalul care își desfășoară următoarele activități specifice" ....

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența 0.0010
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.8284
Diferența -0.0063
Zi precendentă 4.8347
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.8284 RON
GBP flag1 GBP = 5.8939 RON
CHF flag1 CHF = 5.2980 RON
AUD flag1 AUD = 2.9955 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3512 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0310 RON
NOK flag1 NOK = 0.4242 RON
SEK flag1 SEK = 0.4329 RON
XAU flag1 XAU = 419.8038 RON
Monede Crypto
1 BTC = 498625.15RON
1 ETH = 15917.40RON
1 LTC = 612.05RON
1 XRP = 15.30RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16927.96-0.51%
BET-BK3177.08-0.52%
BET-EF918.80-0.43%
BET-FI63133.33-0.10%
BET-NG1227.02-0.12%
BET-TR37328.97-0.51%
BET-TRN36283.70-0.51%
BET-XT1462.93-0.47%
BET-XT-TR3171.25-0.47%
BET-XT-TRN3089.00-0.47%
BETAeRO879.90-0.73%
BETPlus2500.95-0.53%
RTL37682.56-0.48%

Opinii

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Adrian Negrescu

Verdict nemilos. Adrian Negrescu: Românii vor reveni la covrigi, ca în anii 1990

Analistul financiar Adrian Negrescu schițează...

Mircea Coșea

Comunicate de presa

Foto: pexels.com
Consiliul Concurenței / Foto: DCBusiness
La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel