Ponta, anunț-surpriză despre candidatul la prezidențiale

Mihai Paul |
Data publicării:
Palatul Cotroceni
Palatul Cotroceni

Vidctor Ponta a anunțat când va comunica PRO România numele candidatului la prezidențiale.

Ponta a declarat că își vor desemna candidatul la prezidențiale într-o reuniune pe 8 sau 9 septembrie. Momentan, singurul obiectiv al partidului este acela de a prinde rădăcini.

„Am pus nişte seminţe în urmă cu un an, seminţele au făcut un trunchi, aşa firav, de 6,5%, acum avem un singur obiectiv – să prindem rădăcini şi să crească acest PRO România. Ne ajută greşelile adversarilor, dar azi (…) avem câteva lucruri pe care trebuie să le facem. Să ne uităm un pic la calendarul pentru perioada următoare, vă anunţ de pe acum, ca să nu vă faceţi alt program, că în primul weekend din septembrie vom avea reuniunea noastră pentru desemnarea candidatului la prezidenţiale. Deci, să nu fiţi plecaţi în cazul în care vreţi să candidaţi la prezidenţiale, să fiţi aici, şi dacă nu vreţi să candidaţi trebuie să fiţi pentru că vreau să avem un candidat care să ia peste scorul actual al partidului şi care să ne pregătească pentru bătăliile următoare”, a declarat duminică Victor Ponta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9772
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.5061
Diferența -0.0054
Zi precendentă 4.5115
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9772 RON
USD flag1 USD = 4.5061 RON
GBP flag1 GBP = 5.7999 RON
CHF flag1 CHF = 5.3426 RON
AUD flag1 AUD = 2.7713 RON
DKK flag1 DKK = 0.6667 RON
CAD flag1 CAD = 3.2003 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4143 RON
SEK flag1 SEK = 0.4512 RON
XAU flag1 XAU = 450.7054 RON
Monede Crypto
1 BTC = 360348.81RON
1 ETH = 6902.67RON
1 LTC = 331.02RON
1 XRP = 8.99RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Donald Trump

Un mesaj fără precedent pentru Trump vine din Japonia

Un mesaj fără precedent din partea uneia...

Eric Demuth, CEO BitPanda

Sabotează Trump deliberat economia SUA? Șeful BitPanda spune că da și explică de ce

Fondatorul BitPanda spune că tarifele lui...

Comunicate de presa

Mihai Daraban și premierul Dr. Ralph Gonsalves
Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...

Gabriel Blăniță, Colliers

Tot mai puțini români își permit o locuință. Chiria, o alternativă

Doar 73% dintre românii din mediul urban...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel