Supergrupul energetic Tauron din Polonia a sincronizat o nouă unitate de producţie de energie prin arderea cărbunelui, cu o putere de 910 MW, cu sistemul energetic naţional, scrie The Warsaw Voice.
„Unitatea de 910 MW este cea mai modernă centrală de acest gen din Polonia şi va fi fundamentul sistemului energetic polonez pentru mulţi ani de acum înainte“, a declarat CEO-ul Pawel Szczeszek. Procesul de pornire a unităţii a durat de la începutul lunii martie.
Conform planului prezentat în decembrie anul trecut, noua unitate urma să fie sincronizată cu sistemul naţional până pe 29 aprilie. Blocul funcţionează în prezent la o capacitate de 326 MW. Când va funcţiona la capacitate maximă, unitatea din Jaworzno va genera aproximativ 6,5 TWh de energie electrică pe an, folosind până la 2,5 milioane de tone de cărbune, transmite Mediafax.
Citeşte şi: Protejarea consumatorilor de energia scumpă poate avea efecte nocive, susţin economiştii
Cele mai mari patru ţări din UE au anunţat măsuri de peste 80 mld. euro pentru a proteja consumatorii de creşterea preţurilor la energie exacerbată de războiul din Ucraina - dar economiştii avertizează că multe dintre aceste măsuri s-ar putea dovedi contraproductive, scrie Financial Times.
Germania, Franţa, Italia şi Spania au răspuns la creşterea preţurilor energiei cu planuri de reducere a taxelor sau cu subvenţionarea carburanţilor, electricităţii sau gazelor naturale, în încercarea de a-şi proteja economiile de creşterea costurilor pentru companii şi de scăderea venitului disponibil al consumatorului.
Cu toate acestea, prin atenuarea şocului preţurilor mai mari la energie, guvernele pot agrava problema prin descurajarea gospodăriilor şi întreprinderilor de la a-şi reduce consumul de energie electrică şi combustibil, făcând în acelaşi timp mai dificilă eliminarea dependenţei lor de combustibilii fosili importaţi din Rusia. „Aceasta este o economie dezastruoasă“, a spus Rodiger Bachmann, profesor de economie la Universitatea Notre-Dame.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.