Deși reducerea expunerii la activele americane ar putea prelungi această tendință de depreciere, o schimbare a statutului dolarului ar necesita o alternativă credibilă.

Nu cu mult timp în urmă, aprecierea dolarului era o viziune împărtășită pe scară largă pe piețele financiare, iar numeroși investitori pariau pe o revenire la paritatea eurodolarului. Se întâmpla la sfârșitul anului trecut, în urma alegerii lui Donald Trump. Însă, ca de obicei, consensul a fost surprins. Astfel, eurodolarul a depășit din nou pragul de 1,15 la începutul săptămânii — o premieră de la sfârșitul anului 2021.

Scăderea dolarului, simptomul unei pierderi de încredere

După cum subliniază experții, nu doar dolarul a scăzut în ultimele săptămâni, ci și ansamblul activelor americane (acțiuni și obligațiuni). Concentrându-ne pe moneda americană, Dollar Index — dolarul raportat la un coș de valute de referință — a înregistrat un recul de 8,5% începând cu 1 ianuarie.

Această depreciere pare să reflecte o mișcare de ieșire din activele americane. Politica economică a administrației Trump riscă să afecteze creșterea economică mondială și, în primul rând, pe cea a Statelor Unite, după cum indică noile prognoze de creștere ale FMI publicate în această săptămână. Dincolo de cifrele privind creșterea economică, impredictibilitatea Statelor Unite, alături de contestarea statului de drept — și implicit a cadrului de investiții pe termen lung — provoacă o pierdere de încredere în rândul investitorilor.

O povară pentru Statele Unite?

Dar este aceasta o problemă pentru administrația Trump? Deși Scott Bessent își reiterează adesea atașamentul față de politica dolarului puternic, scăderea dolarului este, de fapt, un obiectiv al lui Donald Trump. Aceasta ar trebui să stimuleze exporturile americane și astfel să redea un rol mai important sectorului manufacturier. La Casa Albă, acest subiect este promovat de Stephen Miran, care conduce Council of Economic Advisers. În viziunea sa, supraevaluarea cronică a dolarului este principala cauză a dezechilibrelor comerciale ale Statelor Unite. Un dolar supraevaluat reprezintă, astfel, o povară pentru America, în condițiile în care aceasta furnizează lichiditate întregii lumi și protecție militară aliaților săi.

Marea sa luptă este așadar „burden sharing” („împărțirea poverii”). În acest sens, ideea este ca alte țări să cumpere mai multe produse americane sau să finanțeze mai mult Statele Unite, de exemplu prin emiterea de obligațiuni perpetue cu cupoane zero. Toate acestea ar urma să fie formalizate în așa-numitele acorduri de la Mar-a-Lago – numite după reședința lui Donald Trump din Florida. Numele face trimitere la acordurile de la Plaza din 1985, când Franța, Regatul Unit, Japonia, Germania și Statele Unite au convenit să devalorizeze dolarul.

Efecte teoretice și riscuri reale

Deocamdată însă, toate acestea rămân la stadiul teoretic. După cum se arată într-o notă a echipelor Edmond de Rothschild, acordurile de la Mar-a-Lago reprezintă un proiect „atât de puțin conturat și atât de ieșit din tipare încât rămâne pur speculativ”. Într-adevăr, lumea s-a schimbat de la 1985, iar deținerile de dolari nu mai sunt concentrate doar în câteva țări, ca în cazul semnatarilor acordurilor de la Plaza.

În final, trebuie amintite implicațiile unei deprecieri a monedei. Pe de o parte, aceasta întărește competitivitatea produselor americane la export. Pe de altă parte, însă, crește costul importurilor, ceea ce poate reaprinde inflația. Un alt aspect important de menționat este că deprecierea monedei, în principiu, îmbunătățește condițiile financiare și, deci, susține creșterea economică. Totuși, dacă scăderea dolarului reflectă o ieșire masivă din activele americane, creșterea randamentelor obligațiunilor ar putea anula efectele pozitive asupra condițiilor financiare.

Dolarul, în lipsa unei alternative

Trebuie să distingem clar două subiecte: scăderea dolarului și pierderea statutului său. Dacă investitorii continuă să își reducă expunerea la activele americane, dolarul ar putea continua să scadă. De altfel, piețele americane au atras fluxuri financiare timp de decenii. Potrivit celor mai recente date publicate de Departamentul Trezoreriei al Statelor Unite, valoarea activelor americane deținute de nerezidenți depășește 31.000 de miliarde de dolari.

Prin urmare, dolarul poate continua să se deprecieze. Însă, pentru ca el să-și piardă statutul de monedă de referință, ar fi nevoie de o alternativă. Or, aceasta nu există cu adevărat. Celelalte două mari zone economice sunt Europa și China. Yuanul este o monedă controlată de autoritățile chineze, ca să nu spunem manipulată. În ceea ce privește euro, piețele de datorie lipsesc de profunzime, iar zona euro nu este încă pe deplin integrată.

Dolarul rămâne moneda de referință

Deocamdată, dolarul este incontestabil moneda de referință. Pentru a ilustra acest rol dominant, trebuie amintit că dolarul este folosit în 88% din tranzacțiile internaționale și reprezintă 59% din rezervele valutare ale băncilor centrale. Statele Unite dispun, de asemenea, de cele mai structurate, profunde și lichide piețe financiare din lume.

Concluzia este că, deși Statele Unite se comportă în prezent haotic, dolarul nu își va pierde statutul prea curând. Pentru că, luând în considerare atât factorii politici, cât și profunzimea și lichiditatea piețelor de capital, nu există o alternativă reală la dolar. O mare parte din economiile globale va continua, așadar, să fie plasată în Statele Unite.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.