PNRR-urile nu se mai prelungesc din 2026, decizie la nivelul UE

DCBusiness Team |
Data publicării:
Consiliul Ecofin
Consiliul Ecofin

Miniştrii economiei şi finanţelor din statele UE, reuniţi în Consiliul ECOFIN, şi-au asumat vineri că fondul de redresare post-pandemie, instrumentul NextGenerationEU, nu va fi prelungit după 2026, anul până când vor trebui implementate toate proiectele din planurile naţionale de redresare şi rezilienţă (PNRR) ale statelor UE şi cheltuite fondurile aferente, în schimb au lansat dezbaterea despre cum vor finanţa din 2026 priorităţile comune, relatează agenţia EFE.

"Adoptarea rapidă a investiţiilor şi reformelor până în august 2026 continuă să fie esenţială pentru o implementare completă" a fondului de redresare, se arată în textul cu concluziile reuniunii Consiliului ECOFIN.

Unele ţări, în special Italia şi Polonia, cea din urmă având până anul acesta PNRR-ul blocat de către Comisia Europeană în urma disputei acesteia cu fostul guvern conservator polonez pe tema statului de drept, au cerut prelungirea aplicării instrumentului financiar NextGenerationEU, întrucât până în prezent a fost cheltuit doar aproximativ 30% din bugetul acestuia de 750 de miliarde de euro constând în granturi şi împrumuturi. Această idee nu este însă agreată de statele tradiţional mai austere din partea nord a UE şi nici de Comisia Europeană.

Comisarul european pentru Economie, Paolo Gentiloni, a amintit luni dificultatea pe care ar presupune-o obţinerea unui acord unanim pentru revizuirea datei de finalizare a fondului de redresare post-pandemie şi, cu toate că a apreciat că nu ar fi chiar imposibilă o astfel de înţelegere, el i-a îndemnat pe toţi "să considere că încheierea lui este în 2026".

Totuşi, a fost iniţiată dezbaterea despre finanţarea priorităţilor comune începând din 2026, despre care a vorbit şi comisarul Gentiloni, ce s-a arătat de mai multe ori favorabil continuării emiterii de datorie comună pentru a finanţa prin programe europene consolidarea apărării şi securităţii sau tranziţia verde şi digitală, această tranziţie fiind de asemenea în centrul NextGenerationEU. Însă ideea de a se emite din nou datorie comună, cum s-a procedat pentru finanţarea fondului NextGenerationEU, este respinsă de ministrul german de finanţe, liberalul Christian Lindner.

Această dezbatere se va intensifica în lunile următoare şi mai ales după alegerile europarlamentare din 6-9 iunie, în urma cărora va rezulta o nouă Comisie Europeană ce va trebui să schiţeze strategia UE la capitolul investiţii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9767
Diferența 0.0003
Zi precendentă 4.9764
USD
Azi 4.794
Diferența -0.0092
Zi precendentă 4.8032
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9767 RON
USD flag1 USD = 4.7940 RON
GBP flag1 GBP = 5.9683 RON
CHF flag1 CHF = 5.2859 RON
AUD flag1 AUD = 3.0134 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3469 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0315 RON
NOK flag1 NOK = 0.4271 RON
SEK flag1 SEK = 0.4406 RON
XAU flag1 XAU = 441.7015 RON
Monede Crypto
1 BTC = 469251.87RON
1 ETH = 12960.29RON
1 LTC = 502.32RON
1 XRP = 11.83RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17063.55-0.45%
BET-BK3206.22-0.35%
BET-EF929.97-0.42%
BET-FI62702.700.04%
BET-NG1237.95-0.72%
BET-TR37627.97-0.45%
BET-TRN36574.29-0.45%
BET-XT1470.29-0.35%
BET-XT-TR3187.24-0.35%
BET-XT-TRN3104.58-0.35%
BETAeRO886.200.46%
BETPlus2519.73-0.43%
RTL38017.44-0.46%

Opinii

Calcule peste calcule

Impozitarea progresivă, mit sau soluție pentru buget?

Impozitarea progresivă nu ar crește...

Dumitru Chisăliță

ANRE riscă să blocheze piața energiei. Chisăliță: Se impune o analiză

Președintele Asociației Energia Inteligentă,...

Paul Krugman / FOTO: Freepik

Paul Krugman: De ce economia Europei se poticnește

De ce economia europeană este mai puțin...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel