PNRR. Câţi bani a primit, până acum, România

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Uniunea Europeană / FOTO:
Uniunea Europeană / FOTO:

Comisia Europeană a transferat noi sume către ţările UE, aferente planurilor de redresare. 

Comisia Europeană a anunţat luni că a transferat sume cu o valoare totală de 26,8 miliarde de euro, sub formă de credite şi granturi, către Cehia, Germania, Italia, Portugalia şi România, în cadrul Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă, potrivit unui comunicat de presă al Executivului comunitar.

În timp ce Germania a primit 13,5 miliarde de euro, Italia a primit 8,7 miliarde de euro, Portugalia a primit 2,9 miliarde de euro, Cehia a primit 1,7 miliarde de euro, România a primit 37,05 milioane de euro, în cadrul celei de-a doua cereri de plată din PNRR.

Până la această dată, România a primit în total 9,4 miliarde de euro, dintr-un total de 28,53 miliarde de euro, alocate pentru PNRR-ul ţării.

La mijlocul lunii decembrie a anului trecut, Guvernul României a trimis Comisiei Europene cererea de plată numărul 3 din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), ce implică o finanţare netă de 2,7 miliarde euro. Din această sumă, peste 1,85 miliarde de euro reprezintă granturi, iar 811 milioane vor proveni din împrumuturi. 

***

Ministerul Energiei a semnat, în urmă cu o săptămână, ultimele două contracte din PNRR pentru capacităţi de stocare în baterii, în total fiind semnate 11 contracte, cu o cofinanţare de aproape 79 milioane euro, a anunţat ministrul Energiei într-o conferinţă de presă.

"Ministerul Energiei şi Guvernul României continuă să prioritizeze investiţiile în stocare. Stocarea este prioritatea zero a Sistemului Energetic Naţional, iar astăzi am semnat ultimele două contracte din PNRR pentru capacităţi de stocare în baterii. Sunt doi beneficiari. Pentru primul proiect vorbim despre 75 de milioane de lei valoare de ajutor de stat şi o capacitate instalată de 245 MWh. A doilea proiect, de 38 de milioane de lei, aproximativ, doar ajutorul de stat, şi 117 MWh. În total, foarte important, cu 79 milioane euro în cadrul acestui apel din PNRR (...) s-au semnat 11 contracte de finanţare. Este vorba de o investiţie totală de 603 milioane euro, cu aproape 80 de milioane de euro nerambursabili, şi aceste proiecte vor genera o capacitate de stocare de 1.546 MWh. Gândiţi-vă că la nivelul întregului sistem vorbim de undeva la 4.000 de MW necesar de stocare, aşa ne spune Transelectrica, Dispecerul Energetic Naţional. Doar prin aceste 80 de milioane de euro noi vom acoperi cam un sfert din ceea ce are nevoie România astăzi - un sfert pentru că vorbim de MWh, nu de MW - ceea ce eu cred că este un lucru bun", a spus ministrul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9761
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9759
USD
Azi 4.7849
Diferența 0.0006
Zi precendentă 4.7843
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9761 RON
USD flag1 USD = 4.7849 RON
GBP flag1 GBP = 5.9466 RON
CHF flag1 CHF = 5.2707 RON
AUD flag1 AUD = 2.9790 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.3203 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0310 RON
NOK flag1 NOK = 0.4231 RON
SEK flag1 SEK = 0.4340 RON
XAU flag1 XAU = 427.4000 RON
Monede Crypto
1 BTC = 502828.63RON
1 ETH = 15606.53RON
1 LTC = 620.08RON
1 XRP = 15.02RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17013.030.05%
BET-BK3193.06-0.02%
BET-EF924.14-0.03%
BET-FI62958.960.93%
BET-NG1228.45-0.03%
BET-TR37516.560.05%
BET-TRN36466.020.05%
BET-XT1467.600.10%
BET-XT-TR3181.400.10%
BET-XT-TRN3098.890.10%
BETAeRO885.200.27%
BETPlus2513.370.03%
RTL37916.880.08%

Opinii

Profesorul de economie Mircea Coșea
Profesorul Mircea Coșea

Reducerea personalului bugetar: soluție sau populism? Mircea Coșea explică ce este greșit

Profesorul de economie Mircea Coșea oferă o...

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel