Plimbați vii în coșciug, pentru a sfida moartea. Unde se întâmplă

Simona Haiduc |
Data publicării:
Nu se știe exact de unde vine această tradiție
Nu se știe exact de unde vine această tradiție

Însoțite de cântece religioase, șase sicrie sunt purtate pe brațe într-o procesiune în jurul bisericii și a cimitirului din As Neve. Cine este înmormântat? Nimeni. Pentru că ocupanții sunt în viață și nu fac decât să sfideze moartea în cadrul uneia dintre cele mai inedite tradiții din Spania.

Se întâmplă în localitatea Galice, care numără circa 4000 de locuitori. Respectiva procesiune se organizează periodic, când cineva trebuie să mulțumească Sfintei Martha pentru că a salvat un aproapiat sau pe a o implora să facă acest lucru. Unii au fața acoperită de un evantau sau pălărie, pentru a-și proteja intimitatea de aparatele foto și camerele de luat vederi sau pentru a se apăra de căldură.

Maria Rodriguez, spre exemplu, a petrecut 45 de minute într-un sicriu, pentru mulțumite Sfintei că a avut grijă de câinele ei, vindecat ca prin minune de cancer. ”A fost o decizie spontană”, spune o pensionară de 69 de ani, care a descoperit această tradiție din presă. ”Nici nu vă puteți imagina ce se întâmplă acolo. E ca și cum sufletul părăsește trupul. Așa e când iubești din toată inima pe cineva”, a continuat Maria care, acasă la ea, în Vigo, cel mai mare oraș din regiune, nu are practic ”nici o familie”.

Modesto Gomez, un restaurator de 70 de ani, asistă la aceste ceremonii din copilărie și asigură că procesiunile nu au nimic sinitru, pentru că, de fapt, este o sărbătoare, un test pentru trup și suflet. ”Este un cult al vieții. Și este vorba despre oameni care, în momente dificile fac acest sacrificiu foarte mare, adică se întind într-un sicriu”, a explicat Gomez.

Citește și Cum a ajuns covrigul de 1 leu să-i facă pe români campionii Europei

Solemna procesiune se derulează peste drum de un stand de bere și un castel gonflabil pentru copii. De unde vine tradiția? Nimeni nu știe. Din vechile documente reiese că ceremonia ar putea data din perioada cruciadelor medievale. Sociologul Carlos Hernandez, care pregătește o lucrare pe această temă, are altă explicație. Potrivit afirmațiilor sale, în trecut oamenii își cumpărau sicrie în timpul vieții, când aveau mai mulți bani sau când un membru al al familei traversa o suferință gravă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9772
USD
Azi 4.3833
Diferența 0.0099
Zi precendentă 4.3734
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.3833 RON
GBP flag1 GBP = 5.8304 RON
CHF flag1 CHF = 5.2813 RON
AUD flag1 AUD = 2.7957 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.1559 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4191 RON
SEK flag1 SEK = 0.4526 RON
XAU flag1 XAU = 464.4611 RON
Monede Crypto
1 BTC = 416457.42RON
1 ETH = 7919.97RON
1 LTC = 385.56RON
1 XRP = 9.61RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17431.760.33%
BET-BK3257.670.33%
BET-EF949.160.33%
BET-FI60596.170.00%
BET-NG1260.170.49%
BET-TR38439.950.33%
BET-TRN37363.510.33%
BET-XT1492.080.28%
BET-XT-TR3234.420.28%
BET-XT-TRN3150.590.28%
BETAeRO838.08-0.50%
BETPlus2569.710.31%
RTL38910.550.33%

Opinii

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea
Cosmin Marinescu

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel